10:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ 'Brancardierul morții', criminalul în serie care îngrozea România la începutul anilor 2000, a fost eliberat

'Brancardierul morții', criminalul în serie care îngrozea România la începutul anilor 2000, a fost eliberat

Acesta a fost prins după ce bărbatul care avea să îi devină cea de-a 12-a victimă a reușit să scape şi a alertat autoritățile. Ulterior judecătorii au acceptat schimbarea pedepsei la 25 de ani de închisoare, astfel că Bota va redeveni liber în cursul zilei de astăzi.

Grigore Bota este maramureșeanul considerat cel mai prolific criminal în serie din România postdecembristă, dar și din istoria Maramureșului. Cunoscut ca "Brancardierul morții" sau "Ucigașul de boschetari", Bota ar fi ucis 11 bărbați în perioada aprilie - august 2000.

Cofetar-patiser până după Revoluția din 1989, ulterior brancardier la Policlinica nr. 2 din Baia Mare, Grigore Bota a fost arestat și încarcerat în 22 august 2000. Avea 41 de ani când a fost condamnat în luna februarie a anului 2002, prin sentinţa penală nr. 47/2002 a Tribunalului Maramureş, la 99 de ani de închisoare pentru trei crime.

Potrivit Anchetatorilor bărbatul ar fi ucis cu sânge rece cel puțin 11 persoane, cadavrele acestora fiind descoperite pe ambele maluri ale râului Săsar.

Bota a recunoscut 3 dintre crimele comise iar anchetatorii au dovedit că el este autorul a 7 dintre ele. Pentru celelalte patru nu s-a putut dovedi deși modul de operare era identic: își lovea victimele în cap cu bolovani. Asta după ce, în prealabil, întreținerea raporturi sexuale cu ei.

Toate victimele maramureșeanului erau oameni ai străzii și acceptau relații sexuale cu el pentru o sticlă de băuturi alcoolice.

Cea de-a 12 persoană a scăpat cu viață și a alertat poliția. Așa a fost prins Grigore Bota la vremea respectivă.

”S-a reţinut că inculpatul, persoană cu atracţie sexuală spre persoane de acelaşi sex, în vara anului 2000, căutându-şi parteneri în rândul persoanelor fără locuinţă ce se adăposteau noaptea în tufişurile de pe malul râului Săsar din zona oraşului Baia Mare, a ucis prin lovituri aplicate cu pietre un număr de trei persoane, care nu au acceptat să întreţină cu el relaţii sexuale nefireşti”, se norează în sentința din 2002.

În timpul investigațiilor lui Bota i s-a întocmit și un ”profil psihologic”, iar concluziile erau terifiante:

După identificarea lui Grigore Bota, anchetatorii au stabilit și că ”Ucigașul de boschetari” a fost agresat sexual încă din perioada în care era minor și nu a avut niciodată o viaţă sexuală normală. În armată, Grigore Bota era cunoscut ca homosexual și amator de sex oral.

”Când s-a căsătorit (la 26 de ani), a făcut-o de formă, fără a avea o viaţă sexuală normală. Şi după ce s-a căsătorit, a frecventat baia comunală, unde-şi găsea parteneri. În anul 1989, a fost prins în flagrant în timp ce acostase un bărbat cu care a întreţinut o relaţie sexuală pe cale orală, fiind condamnat contravenţional.

Pe măsură ce a înaintat în vârstă, şi-a găsit tot mai greu parteneri de sex. A început să frecventeze locurile virane, unde-şi găsea parteneri printre boschetari, care, de cele mai multe ori, acceptau o partidă de sex oral pentru o sticlă de băutură. Când «propozabilii» ripostau fizic sau verbal, Bota Grigore îi anihila prin lovire directă, cu pietre găsite în câmpul infracţional”, au mai stabilit anchetatorii.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Cât de picant devine muștarul în funcție de sol?

_ Rădăcinile ideologice ale frontierelor deschise Push

_ Nu există nimic excepțional despre „excepționalismul” SUA

_ California Bill le-ar oferi candidaților de culoare un avantaj în obținerea licențelor ocupaționale

_ Campania Trump depune primul proces electoral din 2024 și cere interzicerea numărării buletinelor de vot prin corespondență după ziua alegerilor

_ „Nerușinat” Barclays închide ultima bancă din orașul Suffolk - lăsând localnicii în fața unei călătorii dus-întors de 50 de mile pentru a-și scoate banii câștigați cu greu

_ Căutați să unificați America? Marea majoritate a americanilor nu au �ncredere �n mass-media de știri la fiecare nivel � Raport

_ Senatorul GOP, Tom Cotton, pleacă de la Agitatorii Colegiului Pro-Hamas (VIDEO)

_ Agonia fiicei în timp ce îmbălsămatorul rătăcit lasă corpul mamei sale „sângerând și aproape să izbucnească” după ce a murit din cauza insuficienței cardiace la vârsta de 60 de ani

_ Wayne Rooney se alătură TNT Sports pentru a acoperi confruntarea dintre Man United și Everton ca expert... dar fostul star al Angliei rămâne intenționat să revină la conducere după ce a fost demis de Birmingham

_ Momentul explodează o ceartă uriașă de stradă între grupuri de bărbați, revărsându-se pe drum

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ „Economia funcționează în moduri misterioase”: Efectul de bogăție al Chinei este înlocuit?

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ Totul despre Oatzempic, băutura de slăbit cu ovăz despre care se spune că te scapă de 40 de kilograme în două luni

_ Echipa naţională de fotbal a Germaniei pune capăt parteneriatului cu Adidas, după 77 de ani de cooperare

_ Piedone a început curățenia de Paște în Sectorul 5: Păstrăm tradiția

_ Un tsunami uriaș cu valuri de 20 de metri ar fi distrus comunitățile din epoca de piatră din Northumberland

_ Pregătiți-vă, iubitori de brânză... așa spun experții că ar trebui să arate o porție REALĂ (și cu siguranță nu doriți să știți ce este o porție „normală” de pâine prăjită)

_ Dodon îi închide poarta în nas lui Marcel Ciolacu: 'Suntem prieteni şi fraţi, dar nu săriţi gardul, că nu e frumos'

_ A fost lansată oficial în România Salt Bank, bancă 100% digitală deţinută de Grupul Financiar Banca Transilvania

_ AIV salută legea dată de Iohannis: Țigările electronice și produsele de vapat pot fi folosite în continuare în spații publice închise

_ Javier �Chainsaw� Milei din Argentina reduce 15 mii de locuri de muncă de stat finanțate de contribuabili, �ndeplinind promisiunea campaniei � Sindicatele organizează proteste

_ Cafeaua decofeinizată, pe punctul de a fi interzisă în SUA: motivul pentru care este mai dăunătoare decât cea clasică

_ Biden Handlers �căutează să-și scurteze discursurile� � dar nu vor admite că scopul este de a ascunde declinul cognitiv (VIDEO)

_ Israelul se pregătește să evacueze Rafah înainte de invazia terestră pentru a „învinge batalioanele Hamas rămase” - la câteva ore după ce Biden a condamnat comportamentul „exagerat” al IDF

_ Armata israeliană are planul gata făcut: știe cum va evacua populaţia civilă din zonele de luptă din Gaza, precum şi strategia operațională

_ Atacul a fost în Iordania, dar Jordan face prostul

_ Aproape jumătate dintre lucrătorii din domeniul sănătății ezită să ia stimulente pentru COVID-19: studiu

_ Klaus Iohannis a semnat: se schimbă legea pentru cei care fac trafic de droguri

_ SLAC finalizează construcția celei mai mari camere digitale construite vreodată pentru astronomie

_ Se clatina pe margine! Proprietarul este forțat să abandoneze casa din secolul al XVIII-lea în fața soartei sale, consiliul urmează să o mute și să o demoleze după ce o alunecare de teren a lăsat-o pe punctul de a cădea pe plajă.

_ Netanyahu admite că Israelul a desfășurat o grevă care a ucis trei lucrători umanitari britanici în Gaza, în timp ce Rishi Sunak declară că „întrebările trebuie să fie răspuns” în legătură cu atacul cu convoiul de ajutor

_ Fiica lui Corneliu Vadim Tudor candidează în București la alegerile locale (video)

_ 230 de percheziţii, miercuri, la suspecţi de trafic de droguri şi de persoane

_ Rep. Virginia Foxx se descarcă �n colegii, permiț�nd radicalilor să preia campusurile �Avem un mesaj clar pentru liderii de colegii cu gura faină și fără spinare�

_ Prima țară care îi pedepsește direct pe gardienii lui Navalnîi: încep să fie vânați rușii de rând

_ USR şi Forţa Dreptei au depus moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor

_ Bacău: Două aeronave intervin pentru stingerea unui incendiu care afectează 20 de hectare de pădure

_ În misterele rămase din jurul Titanicului - de la ce s-a întâmplat cu pasagerii până la dacă un aisberg a provocat cu adevărat tragedia

_ Suedia văzută prin ochii SUA: Schimbarea percepțiilor?

_ Alpacasul este singurul mamifer care a inseminare direct uterul

_ Adolescent acuzat ca adult după ce a atacat doi profesori �n școală

_ Ozzy Osbourne lovește cu acuzații: Kanye West, acuzat de plagiat pentru preluarea unui fragment dintr-un cântec al trupei Black Sabbath

_ Jennifer Lopez, 54 de ani, este radiantă în timp ce își arată silueta incredibilă într-o minirochie roz orbitor la evenimentul magazinului Intimissimi din New York City

_ Banatul, Crişana şi Transilvania, sub cod galben de vânt

_ Almost 7,000 Ukrainians enter Romania on Wednesday

_ Șeful UE va îndemna o concurență „echitabilă” a Chinei în discuțiile de la Paris cu Xi

_ Pista de aterizare a Aeroportului din Oradea a fost extinsă

_ S-au dezvăluit hotelurile cu cele mai bune vederi ale eclipsei totale de soare - de la o cabană foarte luxoasă de 4.000 USD în Oklahoma la un CAMPING de 50 USD în Missouri... și încă au disponibilitate

_ Scandal uriaș de corupție la CJ Arad: trei firme care aparțin aceleiași familii au primit 200 de contracte de achiziții publice directe

_ Ștefan Nanu (Trezoreria Statului): Nu avem încă modalitatea de cumpărare online a titlurilor de stat; dezvoltăm o astfel de aplicaţie

_ Distanța legală pentru cotețul câinelui față de gardul vecinului. Ce spune legea

_ Oamenii de știință valorifică dinamica chimică pentru rezolvarea problemelor complexe

_ S-au apărat bine, dar cu un cost uriaș: suma cheltuită pentru interceptarea de către Israel a zeci de rachete și drone iraniene

_ Microsoft lansează o inteligenţă artificială revoluţionară care dă viaţă pozelor

_ Vizită surprinzătoare a lui Erdogan. Preşedintele Turciei a mers în Irak

_ Decizie istorică și o premieră juridică în Italia: O firmă de asigurare, daune de 100.000 de euro pentru două românce

_ O carte care povestește despre logodna Prințului Harry și a lui Meghan este de doar 10 pene la Windsor Waterstones - după ce a fost redusă de la 7,99 GBP (dar cealaltă literatură regală este încă prețul întreg!)

_ Jeremy Hunt se străduiește să înăbușe reacția pensionarilor după ce a avertizat că renunțarea la pensionari din buget i-ar putea costa conservatorilor 37 de locuri - inclusiv pe ale lui


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 537, afisate in 9 pagini.