19:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Țările bogate se luptă cu sindromul 'post-eroic': dispare dorința tinerilor de a se sacrifica pentru națiune

Țările bogate se luptă cu sindromul 'post-eroic': dispare dorința tinerilor de a se sacrifica pentru națiune

Problema este că tinerii de astăzi, orientaţi spre carieră şi individualişti, sunt reticenţi în a se înrola. Unele ţări se gândesc din nou la o soluţie veche: serviciul militar obligatoriu, adică obligarea tinerilor să facă un stagiu în forţele armate.

La începutul secolului al XX-lea, aproximativ 80 % dintre ţări aveau o formă de recrutare. La mijlocul anilor 2010, această proporţie era de puţin sub 40%.

Practica a atins apogeul în timpul războaielor mondiale, iar multe ţări au continuat să se bazeze pe ea pe durata Războiului Rece. Ulterior, Occidentul s-a orientat către campanii de contrainsurgenţă de înaltă tehnologie, cum ar fi cele din Afganistan şi Irak. Armatele de recruţi în masă au fost înlocuite în cea mai mare parte de forţe mai mici de voluntari şi de profesionişti.

Din 1995, 13 membri ai OCDE, un club format în majoritate din ţări bogate, au renunţat la conscripţie. Toţi cei 32 de membri ai NATO, cu excepţia a opt, au eliminat-o. În timp ce ţări autoritare precum Iranul, Coreea de Nord şi Rusia şi-au dublat armatele.

Cea mai urgentă discuţie despre serviciul militar obligatoriu şi despre recrutare se poartă în ţările care se confruntă cu o ameninţare serioasă de război sau care se află deja într-unul. Să luăm exemplul Ucrainei. La mai mult de doi ani de la invazia Rusiei, mii de bărbaţi din această ţară fug peste graniţele ţării sau se ascund pentru a evita să li se înmâneze actele de înrolare. La 2 aprilie, din cauza lipsei de trupe, guvernul ucrainean a fost nevoit să reducă vârsta minimă de recrutare de la 27 la 25 de ani.

Rusia, la rândul ei, a aruncat sute de mii de oameni mobilizaţi cu forţa în maşina de tocat a războiului său.

În Israel, îndatoririle militare sunt un pilon central al cetăţeniei. După atacurile din 7 octombrie, aproximativ 300.000 de israelieni au părăsit viaţa civilă şi s-au grăbit să se alăture unităţilor lor. Israelul doreşte să prelungească serviciul militar al recruţilor de sex masculin la trei ani (în prezent, tinerele femei servesc 24 de luni, iar tinerii bărbaţi 32 de luni) şi să mărească vârsta de chemare a rezerviştilor la 45 de ani. În acelaşi timp, scutirea evreilor ultraortodocşi de la serviciul militar face obiectul unei lupte politice acerbe.

Între timp, în Asia, Taiwanul încearcă să se pregătească pentru un posibil război cu China, în condiţiile în care tensiunile sino-americane persistă. Taiwanul a prelungit serviciul militar în 2022, de la patru luni la un an. Insula se mândreşte cu doar 169.000 de soldaţi activi, în timp ce China are aproximativ 2 milioane.

Coreea de Sud, unde serviciul militar are o reputaţie brutală, încearcă să îl facă mai atractiv. Serviciul a fost scurtat la 18 luni, salariile cresc, iar sergenţii de instrucţie sadici au fost eliminaţi. De asemenea, guvernul doreşte să angajeze mai multe femei (recrutarea exclusivă a bărbaţilor a alimentat resentimentele masculine şi politicile antifeministe).

În multe locuri, cei care recrutează pentru forţele armate se luptă cu schimbările de valori: tinerii au devenit reticenţi în a lupta chiar şi în războaie defensive. De zeci de ani, World Values Survey (WVS), un proiect de cercetare academică, adresează oamenilor din întreaga lume aceeaşi întrebare: "Aţi fi dispus să luptaţi pentru ţara dumneavoastră?".

În cea mai recentă rundă a sondajului, între 2017 şi 2022, doar 36% dintre olandezii cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani au răspuns afirmativ.

Recrutorii încearcă să contracareze printr-o retorică a patriotismului, a împlinirii de sine şi a valorilor comune. Sloganul emfatic al forţelor armate germane, Bundeswehr, este "Wir. Dienen. Deutschland" (Noi. Servim. Germania.- n.r.)

De asemenea, se desfăşoară campanii cu influenceri pe TikTok şi Instagram. Dar nu pare să fie suficient pentru atingerea ţintelor.

Această situaţie este parţial de aşteptat. Pe măsură ce ţările devin mai bogate, cetăţenii lor tind să devină mai puţin dornici să se sacrifice pentru naţiune. Herfried Münkler, un politolog german, a numit democraţiile occidentale societăţi "post-eroice", în care "cea mai mare valoare este conservarea vieţii umane" şi a bunăstării personale.

Istoria joacă, cu siguranţă, un rol. Dorinţa de a lupta este scăzută în ţările care au pierdut cel de-al Doilea Război Mondial (Germania, Italia şi Japonia). În Spania şi Portugalia, deceniile de dictatură militară au lăsat mulţi cetăţeni suspicioşi faţă de forţele armate.

Dar lucrurile se pot schimba atunci când conflictele se apropie. Potrivit unei lucrări care urmează să fie publicată de Wolfgang Wagner şi Alexander Sorg de la Universitatea VU din Amsterdam şi Michal Onderco de la Universitatea Erasmus din Rotterdam, apropierea de război îi face pe cetăţeni mai dispuşi să lupte. În Europa, acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care ţările apropiate de Rusia au mai puţin o atitudine de "porumbei ai păcii".

"Dreapta radicală nu este atât de dornică să lupte", mai spune Wolfgang Wagner, cel puţin în Germania şi Olanda. Anul trecut, el şi colegii săi au comandat un studiu în aceste ţări în care s-a constatat că puţini oameni care intenţionau să voteze pentru partide de extremă stânga sau de extremă dreapta erau dispuşi să lupte pentru ţara lor. Cei care au susţinut partidele centriste, cum ar fi social-democraţii şi creştin-democraţii din Germania, au fost mai dispuşi să facă acest lucru.

Pe lângă schimbarea valorilor, recrutorii militari se confruntă şi cu un obstacol economic: în prezent, tinerii au la dispoziţie o mulţime de angajatori care licitează pentru serviciile lor. În majoritatea ţărilor bogate, generaţia Z are de unde alege. Şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani din Uniunea Europeană a fost de 14,5% anul trecut, în scădere de la 22,4% în 2015. În Germania a fost de doar 5,8%. Pe pieţe ale forţei de muncă atât de restrânse, armatele au dificultăţi în a concura cu sectorul privat. În plus, să stai la un birou este de departe mai plăcut decât să te târăşti prin noroi.

Cu toate acestea, în unele ţări bogate, dorinţa tinerilor de a lupta rămâne ridicată. În Franţa, procentul este de 58%, potrivit WVS. Cifra este şi mai mare în Singapore, Taiwan şi Coreea de Sud.

În Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, patru dintre cele mai bogate şi mai paşnice ţări din lume, două treimi sau mai mult dintre cetăţeni spun că sunt dispuşi să lupte. (Toate sunt, însă, apropiate de Rusia.) Forţele lor armate în expansiune nu au, de asemenea, probleme în a găsi soldaţi: toate cele patru au serviciul militar obligatoriu pentru tineri.

Suedia a eliminat de fapt această practică în 2011, dar a readus-o în 2018, după ce nu a reuşit să-şi atingă obiectivele de recrutare. Este un studiu de caz care poate să intrige.

După ce tocmai a aderat la NATO, Suedia îşi măreşte numărul de soldaţi de la 69.700 la 96.300, ceea ce necesită aproximativ 10.000 de recruţi pe an. Toţi tinerii de 19 ani din ţară (bărbaţi şi femei) trebuie să completeze chestionare de serviciu militar. Puţin sub o treime se califică, iar o zecime sunt în cele din urmă încorporaţi.

În loc ca tinerii să devină mai ostili în raport cu forţele armate, în Suedia, dimpotrivă, serviciul obligatoriu pare să-i facă mai entuziaşti. În sondajele efectuate la finalul perioadei de stagiu, "aproximativ 80% dintre recruţi ar recomanda altor tineri să facă serviciul militar", afirmă Pal Jonson, ministrul apărării. Cam 30% dintre ei se înrolează apoi din nou ca soldaţi sau rezervişti. Deoarece numărul de tineri care se califică este mai mare decât cel necesar, doar cei mai buni candidaţi reuşesc să se înroleze, iar serviciul militar este foarte bine văzut în CV.

Acest tip de recrutare contribuie la menţinerea armatelor nordice ca un creuzet pentru diferite clase sociale şi descurajează polarizarea politică. (Voluntarii din forţele armate tind să se orienteze spre dreapta; în Germania au fost descoperite celule neonaziste în Bundeswehr).

Şi în Orientul Mijlociu, multe state consideră serviciul militar pentru tineri ca fiind un adeziv social. Emiratele Arabe Unite l-au introdus în 2014, în parte pentru a forja un sentiment de identitate comună în rândul tinerilor săi. Marocul, Iordania şi Kuweit au urmat exemplul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Este reintroducerea ursului grizzly „o condamnare la moarte” sau refacerea naturii? Comentariile din Idaho sunt sfâșiate

_ Undă verde pentru prima legislație AI din lume. Uniunea Europeană a aprobat acordul preliminar privind reglementările inovatoare pentru inteligența artificială

_ INGE VAN LOTRINGEN: Am „jgheaburi” în jumătate de cerc sub ochi care mă fac să par epuizat permanent - ce pot face cu ele?

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D

_ Misiunea NASA Mars Sample Return are probleme, dar este un pas vital pentru trimiterea oamenilor pe planeta roșie

_ Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii cultelor religioase

_ Ecologul îi avertizează pe cercetători să se uite mai atent la nepotrivirile aparente dintre păsări și prada lor

_ VIDEO - Gest obscen făcut de Cristiano Ronaldo către fanii adverși la finalul unui meci

_ Erling Haaland va rata meciul cu Tottenham, dar este aproape de revenire

_ VIDEO Negocieri în biroul lui Ciucă: foști USR-iști au încheiat un acord politic cu PNL

_ Marcel Ciolacu explică cum se va calcula salariul minim european: momentul în care românii vor câștiga 'ca afară'/ VIDEO

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ Turcia dă poate cea mai importantă lovitură geopolitică în războiul din Ucraina: 'dansul pe sârmă' practicat de Erdogan

_ Liderii PNL din Caraş – Severin îl spulberă pe Iohannis: `Un dezastru`

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zalujnîi a fost demis. Zelenski spune că a venit timpul pentru schimbări la vârful armatei ucrainene

_ Poștașii, în grevă generală. Ce se întâmplă cu pensiile românilor - precizări de ultimă oră făcute de conducerea Poștei Române

_ „Bebe quasari”: Telescopul spațial James Webb observă mici giganți în trecutul profund

_ Oprirea traficului DPS din Texas duce la confiscare de droguri în valoare de peste 1 milion de dolari de către străini ilegali

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 / Pompierii intervin cu 8 autospeciale - VIDEO

_ Românii au prins gustul Dubaiului: Și-a cumpărat o vilă exclusivistă, cu majordom propriu

_ Un jurnalist de la un postul privat de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Samuel Eto'o şi-a dat demisia după CAN, dar aceasta a fost respinsă

_ VEZI: Biden intră �n frizerie din Carolina de Sud, face o �glumă� incomodă despre jocul de fotbal �n Delaware

_ ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

_ Renovare Aston Martin DBX707: Super SUV câștigă interior nou și infotainment și renunță la versiunea mai puțin puternică

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Sinner se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite

_ O nouă deformare a spectrului de protoni pentru a îmbunătăți cunoștințele noastre despre originea razelor cosmice

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3165, afisate in 53 pagini.