14:34
Comentarii Adauga Comentariu

_ Căsătoria dintre PSD și PNL se desface greu: riscuri majore pentru Primăria Capitalei. A început o cursă contra cronometru (Surse)

Căsătoria dintre PSD și PNL se desface greu: riscuri majore pentru Primăria Capitalei. A început o cursă contra cronometru (Surse)

CONSULTAȚI AICI PROBLEMELE LEGALE PE CARE LE AU PSD ȘI PNL CU DESFACEREA ALIANȚEI

În orice caz, cele două aortide sunt într-o cursă contracronometru pentru înscrierea la Biroul Electoral. Există chiar și interpretări ale legii conform cărora PSD și PNL nu ar mai putea depune candidați la Primăria Capitalei.

Juriștii PSD și PNL lucrează la foc automat pentru redactarea protocoalelor, însă timpul este foarte scurt până la depunerea candidaturilor. Din momentul depunerii protocolului sunt 48 de ore pentru depunerea unor eventuale contestații și abia după aceea se poate emite hotărârea de înființare. În aceste condiții ar mai rămâne, practic, 2 zile pentru strângerea de semnături.

Liderii PSD și PNL sunt presați și din cauza faptului că nu s-a emis decizia de anulare a protocolului de înființare a alianței PSD-PNL. În jurul orei 17.00 este așteptată o decizie a Biroului Electoral Munnicipal pentru desființarea alianței PSD-PNL.

Sefii PSD si PNL din cele 6 sectoare au semnat deja protocoalele de infiintare a aliantei la nivel local si le-au si trimis deja la BEM. Dupa ora 17.00, dupa ce BEM emite hotărârea de desființare, curg cele 48 de ore pentru contestarea aliantelor la nivel local

De sâmbătă seara pot începe să își depună candidaturile la sectoare. Strângerea de semnături a început în tot Bucureștiul.

Este luată în cazul varianta să se meargă fără alianță la sectoare, dar partidele să rămână cu candidați comuni la primării, dar liste separate la consiliile locale.

O decizie finală va fi luată, în această seară, după o discuție între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

- Este luata in calcul varianta ca sa mearga fara alianta la sectoare, dar partidele sa ramana cu candidati comuni la primarii, dar liste separate la consiliile locale.

- Decizia va fi luata in aceasta seara, dupa o noua discute intre Ciuca si Ciolacu

- Alianta ramane valabila in Timis, Timisoara, BV, BC.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Un scheci belgian Napo-Macron versus Putin face furori pe reţele de socializare

_ Șeful DNA îi contrează pe cei din USR: 'Politizarea oricărui demers judiciar eu zic că este foarte păguboasă!' (VIDEO)

_ Tatăl starului I'm A Celebrity, Maura Higgins, cu inima zdrobită după ce l-a întrerupt în urma unui apel telefonic „orizont” care a lăsat-o în imposibilitatea de a respira

_ David Stockman despre elefantul de 1,3 trilioane de dolari din cameră

_ Slovacia oferă protecţie unui bărbat acuzat că a făcut propagandă pro-rusă şi care este pe lista de sancţiuni a Cehiei

_ QUENTIN LETTS: Bărbia lui Hokey Humza sa mototolit ca un pachet crocant aruncat când a demisionat din funcția de prim-ministru

_ JENNI MURRAY: Fat-jab-ul meu miracol a vindecat fobia paralizantă de care suferă fiecare femeie pe care o cunosc

_ Jos Verstappen îi susține femeii suspendate în centrul scandalului Red Bull și spune că este „prea târziu” pentru Christian Horner să „tragă o linie sub asta”

_ Perioada de recrutare pentru posturile de soldați și gradați profesioniști a fost prelungită (MApN)

_ Minerii de aur vor tranzacționa la „multiplii” prețurilor actuale

_ Împuşcături la o petrecere din Memphis: cel puţin doi morţi şi şase răniţi

_ Xi Jinping şi Putin resping "interferenţa" SUA în afacerile Chinei şi Rusiei şi promit o cooperare industrială mai puternică

_ Marcel Ciolacu: România îşi doreşte un rol activ în reconstrucţia Ucrainei

_ Apple, Meta şi Google vor fi investigate de UE

_ Un avatar nu va minți niciodată, sau va fi? Oamenii de știință investighează cât de des ne răzgândim în mediile virtuale

_ Compromis cu forcepsul în Fâșia Gaza: Presat de americani, Israelul ia în calcul să permită întoarcerea civililor în nordul enclavei

_ Marele sumo Hakuho a retrogradat din cauza hărțuirii protejate

_ Emmanuel Macron a ridicat tonul la Benjamin Netanyahu: Îl acuză de crime de război

_ Moşteanu: Europarlamentarul Vlad Gheorghe a fost suspendat din partid pentru neplata cotizaţiei

_ Schemă de ajutor de 2,25 mld. lei pentru stimularea investiţiilor în regiuni mai puţin dezvoltate

_ Românul Vlad Darie a câștigat aproape 300.000 de dolari la un turneu de Poker

_ Rafał Trzaskowski, ales candidat al Coaliţiei Civice pentru alegerile prezidenţiale din Polonia

_ Zalujnîi a fost demis. Zelenski spune că a venit timpul pentru schimbări la vârful armatei ucrainene

_ Operațiunea de însămânțare a norilor din Emiratele Arabe Unite a inundat Dubaiul?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2174, afisate in 37 pagini.