08:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marius Budăi anunță că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european

Marius Budăi anunță că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european

„Am informații de la Ministerul Muncii, de la colegii mei, că implementarea directivei va fi finalizată în România, legea va fi finalizată în România până în decembrie 2024. Va urma o altă creștere a salariului minim. Sunt etape pe care trebuie să le parcurgem. Atenție, trebuie să discutăm îndeaproape în Consiliul Național Tripartit cu partenerii sociali, mă refer aici la salariați și angajatori, pentru a găsi acea soluție și acele principii din directivă: salariul mediu sau salariul minim mediu - ambele să fie respectate și să țintim spre jumătate din salariul mediu brut pe țară.

Acestea sunt măsuri pe care trebuie să le punem în aplicare. Am un semnal aici: nu trebuie să ajungem în situația în care mai binele este dușmanul binelui, adică să creștem un salariu minim fără niciun suport, astfel încât să perturbăm mediul de afaceri, dar trebuie să avem grijă și de lucrători.

Știu că există o gândire astfel încât pentru cei cu venituri mici să putem vorbi de un anumit impozit - să vedem dacă putem vorbi de impozit progresiv.

Nu am nicio măsură în acest moment, nu eu sunt cel care lucrează la reformă. Ce vreau să spun este că avem aceste gânduri cel puțin în PSD că pentru cei cu venituri mici să vedem cum facem cu impozitarea și, mai ales, să fim cu toții conștienți că reforma fiscală nu înseamnă neapărat să venim cu creșteri de taxe. Aceasta nu este o reformă fiscală sănătoasă. Trebuie să ne gândim la o rearanjare a taxelor", a declarat Marius Budăi, sâmbătă, la Realitatea PLUS.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Este reintroducerea ursului grizzly „o condamnare la moarte” sau refacerea naturii? Comentariile din Idaho sunt sfâșiate

_ Undă verde pentru prima legislație AI din lume. Uniunea Europeană a aprobat acordul preliminar privind reglementările inovatoare pentru inteligența artificială

_ INGE VAN LOTRINGEN: Am „jgheaburi” în jumătate de cerc sub ochi care mă fac să par epuizat permanent - ce pot face cu ele?

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Poluarea aerului este un factor în creșterea cazurilor de cancer, spune raportul

_ Chelie cu grație! Listați bărbații care arată mai bine (și au obținut mai mult succes) după ce și-au pierdut pletele

_ Episcopul Ignatie al Hușilor: 'Nimic nu creează dependenţă așa cum creează tehnologia'

_ Sunt expat și Barclays mi-a închis contul: De ce 15.000 lire sterline mele au fost „în așteptare” timp de 10 luni? MACARA PE CAZĂ

_ Video | Mama lui Navalnîi dezvăluie că a văzut trupul fiului ei: Femeia îi acuză pe anchetatorii ruşi că vor să-l îngroape în secret

_ Fapte și credințe surprinzătoare despre eclipsele din epocile medievale și renascentiste

_ Biden se așteaptă să emită un ordin executiv la graniță în câteva săptămâni

_ Sondaj: Unul din doi francezi îşi doreşte căderea guvernului

_ Poliția antiterorism din Marea Britanie investighează atacul asupra unui jurnalist iranian în fața casei sale din Londra

_ Decizie în coaliție: PSD și PNL au împărțit candidaturile la Primărie și CJ în Timiș, Brașov, Bacău, Sectoarele 1 și 2 (surse)

_ Străzi deschise: Reprezentații live pe Calea Victoriei și în Drumul Taberei

_ Postecoglou vrea ca Spurs să fie provocat în Premier League sezonul viitor

_ Centrele de date care se ascund în „Țara spionilor” Virginia de Nord vor avea nevoie de puterea reactorului

_ Șeful echipei de ciclism vrea înlocuitori „cum ar fi fotbalul” pentru a face Tours „mai uman”

_ Răzvan Lucescu semnează prelungirea contractului cu PAOK Salonic

_ O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D

_ Misiunea NASA Mars Sample Return are probleme, dar este un pas vital pentru trimiterea oamenilor pe planeta roșie

_ Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii cultelor religioase

_ Ecologul îi avertizează pe cercetători să se uite mai atent la nepotrivirile aparente dintre păsări și prada lor

_ VIDEO - Gest obscen făcut de Cristiano Ronaldo către fanii adverși la finalul unui meci

_ Erling Haaland va rata meciul cu Tottenham, dar este aproape de revenire

_ VIDEO Negocieri în biroul lui Ciucă: foști USR-iști au încheiat un acord politic cu PNL

_ Marcel Ciolacu explică cum se va calcula salariul minim european: momentul în care românii vor câștiga 'ca afară'/ VIDEO

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ Turcia dă poate cea mai importantă lovitură geopolitică în războiul din Ucraina: 'dansul pe sârmă' practicat de Erdogan

_ Liderii PNL din Caraş – Severin îl spulberă pe Iohannis: `Un dezastru`

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zalujnîi a fost demis. Zelenski spune că a venit timpul pentru schimbări la vârful armatei ucrainene

_ Poștașii, în grevă generală. Ce se întâmplă cu pensiile românilor - precizări de ultimă oră făcute de conducerea Poștei Române

_ „Bebe quasari”: Telescopul spațial James Webb observă mici giganți în trecutul profund

_ Oprirea traficului DPS din Texas duce la confiscare de droguri în valoare de peste 1 milion de dolari de către străini ilegali

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 / Pompierii intervin cu 8 autospeciale - VIDEO

_ Românii au prins gustul Dubaiului: Și-a cumpărat o vilă exclusivistă, cu majordom propriu

_ Un jurnalist de la un postul privat de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Samuel Eto'o şi-a dat demisia după CAN, dar aceasta a fost respinsă

_ VEZI: Biden intră �n frizerie din Carolina de Sud, face o �glumă� incomodă despre jocul de fotbal �n Delaware

_ ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

_ Renovare Aston Martin DBX707: Super SUV câștigă interior nou și infotainment și renunță la versiunea mai puțin puternică

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Sinner se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite

_ O nouă deformare a spectrului de protoni pentru a îmbunătăți cunoștințele noastre despre originea razelor cosmice

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3547, afisate in 60 pagini.