08:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ 'Universul lui Salvador Dalí', cea mai mare expoziţie dedicată celebrului artist, găzduită de ARCUB, se prelungeşte până la 1 septembrie

'Universul lui Salvador Dalí', cea mai mare expoziţie dedicată celebrului artist, găzduită de ARCUB, se prelungeşte până la 1 septembrie

Potrivit organizatorilor, zeci de mii de vizitatori au păşit pragul spaţiilor expoziţionale ale Hanului Gabroveni în cele 5 luni de la deschidere şi au intrat în lumea fabuloasă a unuia dintre cei mai reprezentativi artişti suprarealişti. Până la 1 septembrie, familii, studenţi, turişti, grupuri de copii, iubitori de artă pot admira celebrele ceasuri moi care câştigă eterna luptă cu timpul, reinterpretări ale feminităţii, concretizate în sculpturi în bronz, precum Venus girafă sau Omagiu lui Terpsichore, versiuni daliniene ale legendelor biblice, precum Sfântul Gheorghe şi dragonul, sau lucrări ambigue, deformate, precum Manechin indonezian şi Premoniţia sertarelor – propunerile lui Dalí de a interpreta arta prin intermediul subconştientului.

Un univers unde frontierele dintre realitate şi vis se estompează, expoziţia forţează privitorul să descifreze mesajele ascunse ale artistului şi să-şi pună întrebări despre rolul pe care îl joacă obiectele în construirea şi deconstruirea realităţii: îngeri suprarealişti, fluturi şi alte simboluri daliniene – furnici, ouă, sertare, melci – redau imagini distorsionate, din adâncurile subconştientului, materializate în experimentele lui Dalí cu diverse forme de expresie şi materiale (aur, bronz, sticlă Daum).

Obiectele de artă expuse redau o parte din personalitatea excentricului Salvador Dalí şi interesele sale multiple: religie, literatură, muzică, mitologie, filozofie, precum şi relaţia profundă cu soţia sa, Gala.

Seriile de ilustraţii "Poeme secrete", "Moise şi monoteismul", "Bestiarul lui La Fontaine", "După 50 de ani de suprarealism", "Cucerirea cosmosului" sau "Fantasme şi obiecte ale viitorului" sunt doar câteva dintre obiectele Salvador Dalí care ilustrează vasta cultură a celebrului artist, precum şi maniera sa unică de a explica şi transpune realităţi din propria viaţă.

Sculpturile-bijuterii din cadrul expoziţiei ilustrează, în acelaşi timp, fascinaţia lui Dalí pentru metale preţioase şi imensa lui creativitate şi inspiraţie: Alice în Ţara Minunilor, Îngerul triumfător, Unicorn reiterează obsesiile artistului într-o îmbinare armonioasă a aurului cu pietre preţioase şi simboluri daliniene.

Experienţă artistică revelatoare şi educativă, totodată, expoziţia „Universul lui Salvador Dalí” oferă informaţii detaliate despre viaţa şi cariera artistului, corelate cu momente semnificative din istoria curentului artistic suprarealist, informaţii esenţiale pentru a interpreta şi contextualiza obiectele de artă expuse.

Expoziţia „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată până la 1 septembrie 2024, de luni până duminică, între orele 10.00-20.00. Accesul în spaţiul expoziţional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53. În perioada 1-6 mai, pe parcursul zilelor libere legale şi al sărbătorilor pascale, expoziţia rămâne deschisă, iar programul de vizitare rămâne neschimbat.

Biletele pentru expoziţia „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB pot fi achiziţionate, la preţuri variabile, în funcţie de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, entertix.ro şi de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).

Copiii cu vârsta sub 6 ani, însoţiţi de un adult, beneficiază de acces gratuit. Studenţii (cu vârsta de până în 26 de ani) şi pensionarii beneficiază de tarif redus.

Vizitatorii pot beneficia de ghid audio, ce conţine explicaţii detaliate referitoare la obiectele expuse, şi experienţă VR, o plimbare virtuală printre personaje şi simboluri desprinse din picturile daliniene. Atât experienţa VR, cât şi ghidul audio pot fi achiziţionate prin pachetele de bilete disponibile, dar şi separat, online şi fizic, direct în locaţie, la costul de 10 lei, respectiv 15 lei.

Pot fi organizate tururi ghidate pentru grupuri şcolare de minimum 20 de copii, iar rezervările se pot face la adresa de e-mail contact@universuldali.ro. Pot fi organizate, de asemenea, şi evenimente corporate în cadrul expoziţiei, ce includ tururi private ale expoziţiei şi/sau concerte, conferinţe etc. Detalii legate de organizarea unor astfel de evenimente sunt disponibile pe site-ul universuldali.ro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ PATETIC: AMC pune un avertisment de declanșare pentru filmele clasice Goodfellas cu privire la „stereotipurile culturale”

_ Ploile abundente declanșează inundații în părți din Germania, Belgia și Țările de Jos

_ Fostul director al CDC recunoaște „Efectele secundare semnificative” ale vaccinurilor COVID la tinerii sănătoși – solicită o revizuire independentă similară Comisiei 9/11 (VIDEO)

_ Campionul mondial la javelin, Kitaguchi, pune marcajul la Tokyo

_ Președintele Georgiei Zurabishvili pune veto pe controversata „lege rusă”

_ Fico din Slovacia „s-a stabilizat și mai mult” după tentativa de asasinat, judecătorul hotărăște ca suspectul să rămână în arest

_ Senatorul Tim Scott � Presa liberală ignoră asocierea lui Biden cu membrul KKK Robert Byrd: �Nu joacă asta pe CNN� (VIDEO)

_ Gantz amenință că va părăsi cabinetul de război israelian din cauza planurilor postbelice pentru Gaza

_ Loviturile israeliene asupra taberei Jabalia din nordul Gazei au ucis peste 10 persoane și zeci de răniți

_ Instanța rusă a confiscat active ale băncilor germane în valoare de milioane de euro

_ Zelensky se așteaptă ca Rusia să intensifice ofensiva în nord-estul Ucrainei

_ Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

_ Bătălia de la Monte Cassino: atât glorie, cât și dezonoare pentru armata franceză

_ Moment istoric în Premier League. Jurgen Klopp va sta pentru ultima dată pe banca echipei Liverpool

_ George Washington a avertizat împotriva unui „atașament pasional” față de Israel

_ Un președinte înfuriat Trump respinge inteligent ordinul de călușă a unui comerciant după ce mincinosul în serie Michael Cohen depune mărturie (VIDEO)

_ Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

_ Exilații sirieni îi vânează pe torționarii lui Assad într-un thriller captivant de la Cannes

_ Fostul director al CDC spune că este timpul să recunoaștem „efectele secundare semnificative” ale vaccinurilor împotriva COVID-19

_ Forțele franceze lansează „operațiune majoră” pentru deschiderea rutei către capitala agitată a Noii Caledonie

_ Inteligenţa artificială a fost folosită pentru a descifra pergamente carbonizate în timpul erupţiei vulcanului Vezuviu

_ Ucraina a lovit la 1300 km în inima Rusiei. Este cel mai adânc atac în teritoriul rus de la începutul războiului

_ Dezvăluit: rochia Dior a Nadei Kamani a avut nevoie de 540 de ore, când s-a căsătorit la nunta de 20 de milioane de lire sterline cu șeful PrettyLittleThing, Umar Kamani

_ Met Gala 2024 LIVE: Rita Ora se dezbră pe toate în rochii FOARTE trăsnite în timp ce conduce vedetele care sosesc la petreceri de după - în timp ce meme reacţionează la ţinutele ciudate.

_ „Cu cât atacurile asupra lui Trump par mai inechitabile pentru public, cu atât va crește mai sus în sondaje” Elon Musk intervine asupra tribunalului cangur al lui Alvin Bragg

_ Învățarea în două limbi: Lecții din Africa francofonă despre ceea ce funcționează cel mai bine

_ Orașele din România care sunt mai mari decât Bucureștiul: 2 sunt chiar din același județ

_ Trump �NCHIDE pe judecătorul Merchan, �n timp ce Bragg �ncearcă să-l țină pentru dispreț pentru �ncălcarea ordinului de călușă

_ CRINGE: Joe Biden spune că „lucrează pentru Kamala Harris” în declarațiile incomode de deschidere la recepția lunii patrimoniului AANHPI (VIDEO)

_ Bilanţul victimelor ploilor abundente din Brazilia a crescut la 66 de morţi şi peste 100 de persoane dispărute

_ ASCULTĂ: Vogue Williams vorbește cu o femeie care și-a pierdut și tatăl la o vârstă fragedă în podcastul The Apple & The Tree

_ Probele ultrasubțiri cu polariton de suprafață sporesc forța dipolului fotoindus

_ Noua carte a fostului secretar de presă al WH, Jen Psaki, susține în mod fals că Biden nu s-a uitat niciodată la ceasul său în timp ce membrii morți din serviciu s-au întors din Afganistan

_ TIRANIA: Bank of America închide contul unui jurnalist conservator independent fără explicații

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

_ Starletele Barca Yamal, Cubarsi „pot defini era fotbalului mondial”: Xavi

_ Breakaway Transnistria cere Rusiei „protecție” - Pregătește scena pentru intervenția militară

_ Alina Gorghiu, despre o candidatură la europarlamentare: Miniştrii nu au această posibilitate de candidatură pe lista de europarlamentare

_ Bill Gates a devenit VAX-NEBUN... Nu vei crede noua lui idee | Dincolo de titluri

_ Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

_ Neil Cavuto pleacă de la Joe Biden pentru că a susținut în mod fals că inflația era de 9% când a preluat funcția (VIDEO)

_ Noua rebranding Ryzen AI de la AMD pentru Zen 5 iese la iveală — Asus divulgă numele procesoarelor „Strix Point”


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 44, afisate in 1 pagina.