06:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului: Vom știi dacă am acționat corect, dacă tinerii vor rămâne în România

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Tineretului: Vom știi dacă am acționat corect, dacă tinerii vor rămâne în România

”România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinerea familiei, a societăţii şi a statului deopotrivă, iar formarea lor ca oameni şi viitori profesionişti în cele mai diverse domenii trebuie să pornească de la o bază solidă. Tinerii din România au un potenţial pe care toţi îl recunoaştem ori de câte ori rezultatele lor primesc confirmarea unor competiţii internaţionale sau la nivel naţional. Pe lângă aceste exemple, sunt mulţi alţi tineri români cate performează dovedind responsabilitate în tot ceea ce fac, la studii, în activităţile lor zilnice şi în societate. Tuturor trebuie să le oferim şanse egale în viaţă şi perspective de dezvoltare, inclusiv de la nivel instituţional”, transmite şeful Executivului.

El subliniază că, personal, are mare încredere în tinerii şi încă de la preluarea mandatului a menţinut un dialog constant cu generaţia lor, prin asociaţiile reprezentative, pe teme de educaţie, sprijin şi oportunităţi pentru tineri, inclusiv prin oferta de internship guvernamental, menită să-i familiarizeze, pe cei care îşi doresc lucrul acesta, cu procesul decizional la nivel de guvern şi instituţii din subordine.

”Vă asigur de tot sprijinul, dragi tineri! Mixul dintre experienţa generaţiilor mai în vârstă şi deschiderea tinerilor către nou contribuie la dezvoltarea oricărei societăţi, iar lucrul acesta cred că ni-l dorim fiecare dintre noi pentru România. Vom avea confirmarea că am acţionat în direcţia cea bună dacă tinerii noştri îşi vor creiona aspiraţiile pentru viitorul lor aici, în România, iar cei care şi-au ales deja un drum în afara graniţelor ţării îşi vor dori să revină acasă. La mulţi ani, tuturor tinerilor români! La fel ca oricare părinte sau bunic din România, îmi doresc să continuaţi ceea ce generaţiile noastre au început, încrezători în propriile voastre forţe şi în oportunităţile pe care suntem pregătiţi să vi le oferim, prin acces la educaţie şi formare profesională, locuri de muncă şi sprijin pentru tineri”, conchide Ciolacu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Coloana a 5-a în Inspecția Judiciară: Candidații activiști, între Critică și Ambiție

_ Antibiotice Iaşi a încheiat un nou contract cu IBM România Consulting pentru implementarea unei soluţii software integrate care să asigure transformarea digital

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ În interiorul „House on Water”: hostelul uimitor pe insulă, unde poți sări direct din pat în Marea Caraibelor

_ Friptura „final” de duminică de 65 de lire sterline a lui Gordon Ramsay este criticată de meseni care spun că ar primi mai mult la un Toby Carvery

_ NHL - Auston Matthews a marcat al 65-lea său gol de la debutul sezonului

_ Mercenari sau Voluntari? Cetăţenii americani luptă at�t pentru Rusia, c�t şi pentru Ucraina

_ Rapid a învins-o pe UTA cu 4-1 şi a revenit pe locul al doilea în Superligă

_ Vlad Popescu Piedone, reales președinte al organizației PUSL Sector 5

_ Nu se potrivește: nepotrivirea competențelor după pierderea locului de muncă poate avea un impact mare asupra carierei

_ Northwestern agrees to students' 'clear set of demands', both sides negotiating in good faith

_ Un scheci belgian Napo-Macron versus Putin face furori pe reţele de socializare

_ Șeful DNA îi contrează pe cei din USR: 'Politizarea oricărui demers judiciar eu zic că este foarte păguboasă!' (VIDEO)

_ Tatăl starului I'm A Celebrity, Maura Higgins, cu inima zdrobită după ce l-a întrerupt în urma unui apel telefonic „orizont” care a lăsat-o în imposibilitatea de a respira

_ David Stockman despre elefantul de 1,3 trilioane de dolari din cameră

_ Slovacia oferă protecţie unui bărbat acuzat că a făcut propagandă pro-rusă şi care este pe lista de sancţiuni a Cehiei

_ QUENTIN LETTS: Bărbia lui Hokey Humza sa mototolit ca un pachet crocant aruncat când a demisionat din funcția de prim-ministru

_ JENNI MURRAY: Fat-jab-ul meu miracol a vindecat fobia paralizantă de care suferă fiecare femeie pe care o cunosc

_ Jos Verstappen îi susține femeii suspendate în centrul scandalului Red Bull și spune că este „prea târziu” pentru Christian Horner să „tragă o linie sub asta”

_ Perioada de recrutare pentru posturile de soldați și gradați profesioniști a fost prelungită (MApN)

_ Minerii de aur vor tranzacționa la „multiplii” prețurilor actuale

_ Împuşcături la o petrecere din Memphis: cel puţin doi morţi şi şase răniţi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2223, afisate in 38 pagini.