09:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Poliţiştii au confiscat în primele trei luni ale anului aproape 200 de arme deţinute ilegal şi peste 23.800 de cartuşe

Poliţiştii au confiscat în primele trei luni ale anului aproape 200 de arme deţinute ilegal şi peste 23.800 de cartuşe

Poliţiştii au confiscat în primele trei luni ale anului aproape 200 de arme deţinute ilegal şi peste 23.800 de cartuşe. De asemenea, ei au anulat peste o mie de permise de armă.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat, joi, că Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a desfăşurat acţiuni privind verificarea respectării regimului substanţelor periculoase, produselor de protecţie a plantelor, precum şi asupra altor materii supuse autorizării.

„Astfel, în primele 3 luni ale anului 2024, la nivel naţional, structurile arme explozivi şi substanţe periculoase au eliberat 1.738 de permise de armă, au anulat 1.034 de permise de armă, iar 59 de documente au fost suspendate ca urmare a inculpării în cauze penale / a ivirii unor indicii medicale / psihologice care necesită verificări suplimentare. Totodată, poliţiştii au efectuat 3.591 de controale la persoane fizice şi juridice, în cadrul a 596 de acţiuni (117 vizând respectarea prevederilor legale specifice regimului explozivilor şi substanţelor periculoase), ce au condus la constatarea a 1.031 de infracţiuni”, au transmis poliţiştii.

Ei au adăugat că au fost puse în executare 246 de mandate de percheziţie domiciliară şi trimise în judecată 85 de persoane, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul arme explozivi şi substanţe periculoase, fiind dispuse 55 de măsuri preventive faţă de acestea.

„Tot în această perioadă, au fost indisponibilizate 182 de arme deţinute ilegal, 23.801 bucăţi de cartuşe, 2.756,10 kilograme de carne de vânat, 42.794 de kilograme de substanţe periculoase, 18.340 de kilograme de substanţe de protecţie a plantelor, 12.185 de kilograme de deşeuri şi 4.935 de kilograme de articole pirotehnice”, a mai transmis sursa citată.

În cadrul acestor acţiuni, poliţiştii au găsit la locuinţa unui bărbat de 49 de ani, din judeţul Galaţi, două arme letate de vânătoare, deţinute fără drept. Bărbatul este arestat preventiv într-o altă cauză, legată de traficul de droguri.

De asemenea, tot în Galaţi, poliţiştii au descoperit la domiciliul unui bărbat de 29 de ani, un pistol letal cu glonţ, calibru 6,35 mm, care avea în încărcător 5 cartuşe. Arma şi muniţia erau deţinute ilegal. În prezent, bărbatul este arestat preventiv pentru viol.

Totodată, poliţiştii oraşului Măgurele au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că urmează să cumpere o armă letală şi muniţia aferentă, iar tranzacţia va avea loc la domiciliul vânzătorului, în comuna Jilava.

„În temeiul sesizării, poliţiştii din Măgurele au efectuat verificări, constatând faptul că, pe numele bărbatului, de 43 de ani, care ar fi urmat să vândă arma, au fost emise 2 mandate de executare a pedepsei închisorii. Imediat, poliţiştii din Măgurele, împreună cu poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, s-au deplasat la adresa respectivă, iar în baza mandatelor de executare a pedepsei închisorii, au descins în imobil, context în care l-au depistat în flagrant delict pe bărbatul de 43 ani, în timp ce oferea spre vânzare bărbatului de 42 de ani o armă letală militară şi muniţia aferentă acesteia”, au afirmat poliţiştii.

Bărbatul respectiv a fost încarcerat, iar arma letală militară şi cele 11 cartuşe de calibru 9 luger şi 9 mm au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Un alt caz a avut loc în judeţul Sălaj, acolo unde un bărbat, de 36 de ani, a fost prins în timp ce încerca să vândă o armă letală de calibru 308, fără marcă şi serie, prevăzută cu amortizor, lunetă şi dispozitiv de ochire pe timp de noapte.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Este reintroducerea ursului grizzly „o condamnare la moarte” sau refacerea naturii? Comentariile din Idaho sunt sfâșiate

_ Undă verde pentru prima legislație AI din lume. Uniunea Europeană a aprobat acordul preliminar privind reglementările inovatoare pentru inteligența artificială

_ INGE VAN LOTRINGEN: Am „jgheaburi” în jumătate de cerc sub ochi care mă fac să par epuizat permanent - ce pot face cu ele?

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Poluarea aerului este un factor în creșterea cazurilor de cancer, spune raportul

_ Chelie cu grație! Listați bărbații care arată mai bine (și au obținut mai mult succes) după ce și-au pierdut pletele

_ Episcopul Ignatie al Hușilor: 'Nimic nu creează dependenţă așa cum creează tehnologia'

_ Sunt expat și Barclays mi-a închis contul: De ce 15.000 lire sterline mele au fost „în așteptare” timp de 10 luni? MACARA PE CAZĂ

_ Video | Mama lui Navalnîi dezvăluie că a văzut trupul fiului ei: Femeia îi acuză pe anchetatorii ruşi că vor să-l îngroape în secret

_ Fapte și credințe surprinzătoare despre eclipsele din epocile medievale și renascentiste

_ Biden se așteaptă să emită un ordin executiv la graniță în câteva săptămâni

_ Sondaj: Unul din doi francezi îşi doreşte căderea guvernului

_ Poliția antiterorism din Marea Britanie investighează atacul asupra unui jurnalist iranian în fața casei sale din Londra

_ Decizie în coaliție: PSD și PNL au împărțit candidaturile la Primărie și CJ în Timiș, Brașov, Bacău, Sectoarele 1 și 2 (surse)

_ Străzi deschise: Reprezentații live pe Calea Victoriei și în Drumul Taberei

_ Postecoglou vrea ca Spurs să fie provocat în Premier League sezonul viitor

_ Centrele de date care se ascund în „Țara spionilor” Virginia de Nord vor avea nevoie de puterea reactorului

_ Șeful echipei de ciclism vrea înlocuitori „cum ar fi fotbalul” pentru a face Tours „mai uman”

_ Răzvan Lucescu semnează prelungirea contractului cu PAOK Salonic

_ O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D

_ Misiunea NASA Mars Sample Return are probleme, dar este un pas vital pentru trimiterea oamenilor pe planeta roșie

_ Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii cultelor religioase

_ Ecologul îi avertizează pe cercetători să se uite mai atent la nepotrivirile aparente dintre păsări și prada lor

_ VIDEO - Gest obscen făcut de Cristiano Ronaldo către fanii adverși la finalul unui meci

_ Erling Haaland va rata meciul cu Tottenham, dar este aproape de revenire

_ VIDEO Negocieri în biroul lui Ciucă: foști USR-iști au încheiat un acord politic cu PNL

_ Marcel Ciolacu explică cum se va calcula salariul minim european: momentul în care românii vor câștiga 'ca afară'/ VIDEO

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ Turcia dă poate cea mai importantă lovitură geopolitică în războiul din Ucraina: 'dansul pe sârmă' practicat de Erdogan

_ Liderii PNL din Caraş – Severin îl spulberă pe Iohannis: `Un dezastru`

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zalujnîi a fost demis. Zelenski spune că a venit timpul pentru schimbări la vârful armatei ucrainene

_ Poștașii, în grevă generală. Ce se întâmplă cu pensiile românilor - precizări de ultimă oră făcute de conducerea Poștei Române

_ „Bebe quasari”: Telescopul spațial James Webb observă mici giganți în trecutul profund

_ Oprirea traficului DPS din Texas duce la confiscare de droguri în valoare de peste 1 milion de dolari de către străini ilegali

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 / Pompierii intervin cu 8 autospeciale - VIDEO

_ Românii au prins gustul Dubaiului: Și-a cumpărat o vilă exclusivistă, cu majordom propriu

_ Un jurnalist de la un postul privat de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Samuel Eto'o şi-a dat demisia după CAN, dar aceasta a fost respinsă

_ VEZI: Biden intră �n frizerie din Carolina de Sud, face o �glumă� incomodă despre jocul de fotbal �n Delaware

_ ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

_ Renovare Aston Martin DBX707: Super SUV câștigă interior nou și infotainment și renunță la versiunea mai puțin puternică

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Sinner se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite

_ O nouă deformare a spectrului de protoni pentru a îmbunătăți cunoștințele noastre despre originea razelor cosmice

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3550, afisate in 60 pagini.