04:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Țările în curs de dezvoltare primesc ajutor climatic masiv: COP29 stabilește o nouă direcție financiară

Țările în curs de dezvoltare primesc ajutor climatic masiv: COP29 stabilește o nouă direcție financiară

Preşedinţia COP29 deţinută de Azerbaidjan a anunţat duminică acordul asupra Obiectivului de finanţare de la Baku (BFG), un nou angajament de a direcţiona 1,3 trilioane de dolari din finanţarea combaterii schimbărilor climatice către ţările în curs de dezvoltare în fiecare an, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă faţă de obiectivul anterior de finanţare climatică de 100 de miliarde de dolari şi va debloca un nou val de investiţii globale, transmite AZERTAC, citat de AGERPRES.

Obiectivul financiar de la Baku conţine o ţintă principală pentru ţările dezvoltate, care trebuie să preia conducerea în mobilizarea a cel puţin 300 de miliarde de dolari pe an pentru ţările în curs de dezvoltare până în 2035. Aceasta reprezintă o creştere cu 50 de miliarde de dolari faţă de proiectul de text anterior şi este rezultatul a 48 de ore de diplomaţie intensă din partea preşedinţiei COP29. Obiectivul negociat acordă o atenţie specială sprijinirii ţărilor cel mai puţin dezvoltate şi a statelor insulare mici în curs de dezvoltare, cu dispoziţii privind accesibilitatea şi transparenţa.

Obiectivul financiar de la Baku este piesa centrală a unui pachet de acorduri care realizează progrese în cadrul tuturor pilonilor climatici, în vederea îndeplinirii unora dintre cele mai complexe şi controversate sarcini din cadrul acţiunii multilaterale privind clima, aceea de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

Conform textului, contribuţia ţărilor bogate provine din fondurile lor publice, completate de investiţii private pe care le mobilizează sau garantează, sau din "surse alternative", ceea ce înseamnă posibile taxe globale, care sunt încă în curs de examinare (pe averi mari, aviaţie sau transport maritim), relatează AFP.

Ce spune șeful ONU

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a exprimat sentimentele amestecate cu privire la acordul privind finanţarea combaterii schimbărilor climatice încheiat duminică dimineaţă în Azerbaidjan.

"Am sperat la un rezultat mai ambiţios - atât din punct de vedere financiar, cât şi în ceea ce priveşte atenuarea - pentru a face faţă marii provocări cu care ne confruntăm", a declarat el într-un comunicat, făcând apel la guverne să considere acest acord drept "o fundaţie - pe care să construiască".

Acordul "trebuie respectat în întregime şi la timp", a declarat Guterres. Angajamentele trebuie să fie transformate rapid în numerar. Toate ţările trebuie să colaboreze pentru a se asigura că această nouă ţintă este atinsă.

Şeful ONU a subliniat că "un acord la COP29 a fost absolut esenţial pentru a menţine limita de 1,5 grade", ţinta pentru încălzirea globală maximă. Iar ţările şi-au ţinut promisiunile.

Comisarul european responsabil pentru negocierile privind clima, Wopke Hoekstram a salutat "începutul unei noi ere" pentru finanţarea combaterii schimbărilor climatice. "Am lucrat din greu cu voi toţi pentru a ne asigura că există mult mai mulţi bani pe masă. Triplăm obiectivul de 100 de miliarde şi credem că este ambiţios. Este necesar, este realist şi este realizabil", a declarat Hoekstram.

Alţii au criticat naţiunile bogate pentru că nu au făcut mai mult şi au criticat gazda pentru că s-a grăbit să aprobe planul controversat.

"Regret să spun că acest document nu este altceva decât o iluzie optică", a declarat reprezentanta delegaţiei indiene, Chandni Raina, la sesiunea de închidere a summitului, la câteva minute după ce acordul a fost aprobat. "În opinia noastră, acest lucru nu va aborda enormitatea provocării cu care ne confruntăm cu toţii. Prin urmare, ne opunem adoptării acestui document", a spus ea, citată de Reuters.

Negociatorul-şef al grupului african, Ali Mohamed, a regretat un angajament financiar care a fost "prea slab" şi "prea târziu". "Angajamentul de a mobiliza o finanţare sporită până în 2035 este prea slab, prea târziu şi prea ambiguu în implementarea sa", a spus el. "Părăsim Baku ştiind că am făcut progrese în unele domenii, dar că ceea ce am realizat este departe de ceea ce am sperat".

Reacţiile diferite la acordul la care au ajuns duminică dimineaţă ţările care au participat la summitul climatic de la Baku demonstrează momentul dificil prin care trec relaţiile internaţionale, inclusiv în domeniul mediului, potrivit experţilor consultaţi.

Ministrul columbian al Mediului şi Dezvoltării, Susana Muhamad, a precizat acest lucru în declaraţii pentru EFE: "Aceasta a fost o COP în care au prevalat tot felul de interese geopolitice, cu excepţia climei, şi din acest motiv, o parte din rezultat este şi cel mai modest obiectiv de finanţare care a putut fi atins".

În opinia fostului preşedinte al recentei COP16 de la Cali (Columbia), rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, cu o victorie clară a lui Donald Trump, a împins delegaţii să caute un acord care, cu noul ocupant al Casei Albe, ar putea să nu fie posibil.

Negocierile ar fi trebuit să se încheie vineri, dar s-au prelungit, reprezentanţii a aproape 200 de ţări străduindu-se să ajungă la un consens. Discuţiile au fost întrerupte sâmbătă, când unele ţări în curs de dezvoltare şi naţiuni insulare au plecat frustrate.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ În interiorul „House on Water”: hostelul uimitor pe insulă, unde poți sări direct din pat în Marea Caraibelor

_ Friptura „final” de duminică de 65 de lire sterline a lui Gordon Ramsay este criticată de meseni care spun că ar primi mai mult la un Toby Carvery

_ NHL - Auston Matthews a marcat al 65-lea său gol de la debutul sezonului

_ Mercenari sau Voluntari? Cetăţenii americani luptă at�t pentru Rusia, c�t şi pentru Ucraina

_ Rapid a învins-o pe UTA cu 4-1 şi a revenit pe locul al doilea în Superligă

_ Vlad Popescu Piedone, reales președinte al organizației PUSL Sector 5

_ Nu se potrivește: nepotrivirea competențelor după pierderea locului de muncă poate avea un impact mare asupra carierei

_ Northwestern agrees to students' 'clear set of demands', both sides negotiating in good faith

_ Un scheci belgian Napo-Macron versus Putin face furori pe reţele de socializare

_ Șeful DNA îi contrează pe cei din USR: 'Politizarea oricărui demers judiciar eu zic că este foarte păguboasă!' (VIDEO)

_ Tatăl starului I'm A Celebrity, Maura Higgins, cu inima zdrobită după ce l-a întrerupt în urma unui apel telefonic „orizont” care a lăsat-o în imposibilitatea de a respira

_ David Stockman despre elefantul de 1,3 trilioane de dolari din cameră

_ Slovacia oferă protecţie unui bărbat acuzat că a făcut propagandă pro-rusă şi care este pe lista de sancţiuni a Cehiei

_ QUENTIN LETTS: Bărbia lui Hokey Humza sa mototolit ca un pachet crocant aruncat când a demisionat din funcția de prim-ministru

_ JENNI MURRAY: Fat-jab-ul meu miracol a vindecat fobia paralizantă de care suferă fiecare femeie pe care o cunosc

_ Jos Verstappen îi susține femeii suspendate în centrul scandalului Red Bull și spune că este „prea târziu” pentru Christian Horner să „tragă o linie sub asta”

_ Perioada de recrutare pentru posturile de soldați și gradați profesioniști a fost prelungită (MApN)

_ Minerii de aur vor tranzacționa la „multiplii” prețurilor actuale

_ Împuşcături la o petrecere din Memphis: cel puţin doi morţi şi şase răniţi

_ Xi Jinping şi Putin resping "interferenţa" SUA în afacerile Chinei şi Rusiei şi promit o cooperare industrială mai puternică

_ Marcel Ciolacu: România îşi doreşte un rol activ în reconstrucţia Ucrainei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2216, afisate in 37 pagini.