20:34
Comentarii Adauga Comentariu

După Lovitura de Stat dată de CCR împotriva lui Călin Georgescu, DIICOT pornește prigoana împotriva susținătorilor voluntari ai lui Georgescu



Percheziții în casa lui „Bogpr”, brașoveanul care a sustinu voluntar din banii pe Călin Georgescu în timpul campaniei electorale

Procurorii Parchetului General şi ofiţeri din cadrul Poliţiei - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate efectuează percheziții la domicilul lui Bogdan Peșchir.

Potrivit Parchetului, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracţiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

„Percheziţiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanţarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Preşedinţia României, prin utilizarea unor sume de bani cum privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârşirea unor infracţiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor", spune Parchetul.

Potrivit documentelor publicate de SRI și CSAT, Peșchir ar fi folosit contul „bogpr” pentru a dona pe TikTok.

„Bogpr” ar fi donat 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie - 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.

De asemenea, Serviciul Român de Informații (SRI) mai arată că banii au fost donați prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă.

„Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (...), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia”, explică SRI.

Bogdan Peșchir era recunoscut și înainte drept donatorul misterios care dona sume uriașe maneliștilor. Acesta ar fi coordonat posibile ferme de troli care se află în serviciul candidatului înscris în cursa pentru Cotroceni.

După ce jurnaliștii demaraseră investigații pentru a-i afla identiatea donatorului, acesta publicase un mesaj pe rețelele sociale.

”Pentru cei interesați de identitatea mea și promovarea lui Călin Georgescu pe Tiktok. Sunt un antreprenor și investitor român.

Nu am afaceri cu statul, nu sunt mason și nu mi s-a oferit vreo potențială funcție sau vreun beneficiu material din partea campaniei CG. Nici măcar nu îl cunosc personal. Suportul meu pentru dânsul este complet voluntar. Consider că nu fac nimic imoral să sprijin o campanie în care cred.

La fel cum Elon Musk a susținut cu peste 100 milioane de dolari și promovare prin contul personal sau apariții publice campania Trump în SUA.

Cred că antreprenorii români au dreptul să susțină oamenii în care cred, oamenii care pot produce o schimbare reală a sistemului ticălos care ne-a distrus țara. Vă mulțumesc!”, declarase acesta.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Diplomat rus, expulzat din Moldova din cauza secțiilor de votare deschise în Transnistria

_ Michelin celebrează „dinamismul cultural” a 62 de restaurante franțuzești proaspăt cu stele

_ SUA şi Japonia îndeamnă să nu se amplaseze arme nucleare în spaţiu. Vizată e Rusia

_ Un actor român care a violat o colegă amețită de băutură și-a aflat pedeapsa. 'O porcărie!'

_ STENOGRAME - Înregistrare explozivă: Clotilde Armand, discuție cu un om de afaceri

_ Se va confrunta Șarpele cu noi acuzații de crimă pentru decese din „pistă hippie”, după ce a fost eliberat din închisoare în Nepal în 2022 și s-a mutat înapoi în Franța?

_ SUA dau în judecată Apple pentru încălcarea regulilor antitrust

_ Philip Morris International lansează Raportul Integrat pentru anul 2023

_ MOVEMENT BUILS pentru a-l �ndemna pe reprezentantul Mike Gallagher să demisioneze �nainte de 9 aprilie pentru a stimula alegeri speciale � sau scaunul va fi lăsat deschis p�nă �n ianuarie! �MTG conduce acuzația!

_ Premieră: Echipă 100% românească, în luptă pentru cea mai mare competiţie de Counter-Strike din lume

_ Fotografii ciudate dezvăluie nave de război ruginite în mormântul epavat al Turciei, în timp ce scafandrii explorează HMS Majestic scufundat, care a fost distrus în bătălia Primului Război Mondial, care a adus 130.000 de morți

_ NBA - Victorie pentru campioana Denver Nuggets; Jokic la a 22-a triplă-dublă a sezonului

_ ForMin Odobescu at Restoring Justice for Ukraine conference: There can be no peace without justice

_ Regina Letizia a Spaniei strălucește într-o rochie elegantă din tweed în timp ce se alătură regelui Felipe la Madrid

_ Cum se adună păsările? Cercetătorii fac calculul pentru a dezvălui un fenomen aerodinamic necunoscut anterior

_ Ministra Muncii, anunț pentru toți pensionarii - Documentele vor fi transmise în următoarele luni

_ Prințesa Charlene și Prințul Albert li se alătură gemenii lor mini-me Gabriella și Jacques, în vârstă de nouă ani, în timp ce fac cu mâna de la balcon pentru a sărbători Ziua Națională a Monaco

_ Mario Balint, fiul lui Sile Cămătaru, CONDAMNAT după ce a fost prins la volan, fără permis: Ce au stabilit judecătorii

_ Staţii pentru încărcarea autobuzelor electrice vor fi amplasate în parcările de la Arena Naţională

_ Întâlnire oficială a ministrului Apărării Naţionale cu omologul din Turcia

_ Tânăr drogat cu 27 de substanţe în acelaşi timp: Avertismentul medicilor

_ Guvernul Israelului încearcă să preia discret controlul asupra Ierusalimului de Est (Haaretz)

_ Parlamentul Poloniei a aprobat liberalizarea accesului la pilula de a doua zi

_ Jim Caviezel, Dr. Ben Carson și John Rich celebrează mamele la Gala de aniversare a 20 de ani de la Moms For America

_ Unele comunități sunt mai vulnerabile la întreruperile de curent cauzate de vreme în statul New York

_ Stil fără vârstă SOS: „Nu m-aș fi uitat de două ori la această ținută într-un magazin”

_ Adrian Câciu explică planul României pentru fonduri europene: Deciziile să se ia în funcție de nevoile oamenilor

_ FEC deschide un comentariu public cu privire la o potențială modificare a regulilor pentru a contracara contribuțiile ilegale la campanie după citații și acuzații de spălare a donațiilor din Ucraina și alții

_ Maersk raportează scăderea acțiunilor în urma avertismentului de profit

_ NBA All-Star Game: Stephen Curry o provoacă pe Sabrina Ionescu la un concurs de aruncări de 3 puncte

_ Perspectivele asupra toxinelor fungice promit o nouă cale de tratament pentru infecțiile cu C. albicans

_ Turneul european al lui Taylor Swift a provocat o explozie a preţurilor camerelor de hotel

_ Portarul de la Metz și-a „abandonat” partea cu urlată cu călcâiul din spate

_ Here We Go: Moderna dezvoltă vaccinuri ARNm pentru mai multe boli despre care se spune că sunt legate de vaccinul COVID

_ GHOST TOWN: Clădirile de birouri din New York au stabilit un nou record pentru goliciune

_ Gabriela Firea, prima reacție după ce a redevenit candidata PSD la Primăria Capitalei

_ Împrejmuirea midii tinere pentru refacerea ecosistemului

_ Povestea filmului 'Libertate', finalul din 'Boss' şi personajul Tata Moşu din romanul 'Hoţul din Curtea Miracolelor', între nominalizările la Premiile Ficţiunea

_ Generația care va deveni cea mai bogată din istorie: se schimbă total lumea pe care o cunoșteam

_ Supraviețuitorii mutilării genitale feminine cresc la peste 230 de milioane

_ Alex Jones va da în judecată CIA după ce un raport sub acoperire susține că agenția „a mers după el hardcore”

_ Sprijin pentru achitarea energiei electrice consumată în irigaţii

_ Ceara de sorg bioenergetică, un coprodus potențial valoros, îmbunătățește rezistența culturii

_ „Se simte ca și cum am pierdut un prieten”: ascultătorii devastați de la BBC Radio 2 îi aduc un omagiu legendarului DJ Steve Wright „care și-a pus zâmbetul pe buze când a cântat fără grijă” după moartea sa la vârsta de 69 de ani

_ Consiliul Concurenţei, îndemnat de un ministru să ia la puricat lanţurile comerciale

_ Cum să urmăriți schimbările importante într-o rețea dinamică

_ Bitcoin a atins astăzi maximul ultimilor 2 ani. Creşterea spectaculoasă vine pe fondul semnelor că marii jucători acordă din ce în ce mai multă încredere criptomonedei

_ Cearta din Cupa Asiei a adus echipa sud-coreeană mai aproape, spune căpitanul Son

_ Un deputat USR reclamă dezinteresul Ministerului Educaţiei în cazul reintegrării mamelor minore în învăţământ

_ Ascensiunea lui Cătălin Cîrstoiu în preferințele bucureștenilor – Sondaj CURS

_ Echipa României de la Turneul Internațional Avansat de Informatică IATI s-a umplut de aur. Numai puțin de 8 medalii + alte 32 la individual

_ Un lider în cultivarea algelor din SUA predică, învață și construiește o rețea mai largă

_ VIDEO | Cunoscut prezentator, comportament ciudat în timpul unei emisiuni TV. Ce măsuri a luat conducerea postului

_ Măsurarea risipei alimentare timp de șase săptămâni îți poate schimba obiceiurile, potrivit unui nou studiu

_ Poliția Met a lansat o anchetă penală după ce a identificat mai mult de cinci persoane care se presupune că l-au ajutat pe Mohamed Al Fayed să comită abuzuri sexuale - în timp ce 90 de noi victime apar

_ Pep Guardiola ACORD să semneze un nou contract la Manchester City - timpul spaniolului la Etihad să treacă un deceniu

_ Un judecător din California îl dezvăluie pe tatăl de drepturile parentale, dă lumină verde fostei soții pentru a continua castrarea chimică și chirurgicală a fiului de 12 ani

_ Copenhaga vs Manchester City - Liga Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce echipa lui Pep Guardiola își continuă apărarea titlului împotriva cuceritorilor lui United în optimile de finală

_ Biden trimite directorul CIA pentru a negocia un acord major de încetare a focului în Gaza

_ Cinci lucruri de știut despre alegerile locale istorice din Turcia


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6112, afisate in 102 pagini.