17:04
Comentarii Adauga Comentariu

Fotbal: Mijlocașul român Cătălin Cîrjan, inclus printre cei mai talentați jucători născuți în 2002

Cătălin Cîrjan, mijlocașul român legitimat la clubul englez Arsenal, este inclus de cotidianul britanic The Guardian printre cei mai talentați 60 de fotbaliști născuți în anul 2002, în articolul intitulat "Next Generation 2019".

Născut pe 1 decembrie 2002, Cîrjan a debutat în divizia a patra a campionatului României când avea doar 10 ani, iar la 13 ani juca la Viitorul Domnești, în liga a treia. Un mijlocaș ofensiv foarte creativ, Cîrjan a fost doi ani și jumătate în vizorul lui Arsenal, înainte de a semna în vara acestui an cu gruparea londoneză. El este de departe cel mai talentat fotbalist de vârsta sa din România, potrivit The Guardian. Cîrjan se remarcă nu doar prin abilitatea sa de a-și depăși cu ușurință adversarii, dar și prin viziunea sa și capacitatea de a-și folosi ambele picioare, controlând cu ușurință mingea, scrie ziarul.

Cel mai cunoscut dintre cei 60 de jucători de pe listă este Ansu Fati, noua senzație a Barcelonei. Fati, o extremă născută în Guineea-Bissau, a obținut deja cetățenia spaniolă.

Alt fotbalist de care se vorbește mult este Eduardo Camavinga, mijlocașul lui Rennes, una din adversarele lui CFR Cluj în Europa League. Camavinga are cetățenia Republicii Democrate Congo.

Pe lista alcătuită de cotidianul britanic, Franța este reprezentată de numeroși jucători, printre care Adil Aouchiche, mijlocașul lui PSG.

Printre cei 60 de fotbaliști, Andri Lucas Gudjohnsen, atacant legitimat la Real Madrid, este fiul lui Eidur Gudjohnsen, fost jucător la Chelsea sau Barcelona.

Pe listă se mai află Giovanni Reyna, mijlocaș la Borussia Dortmund, al cărui tată, Claudio, a fost căpitanul naționalei SUA, și Tim Prica (Malmo), fiul fostului internațional suedez Rade Prica.

Se remarcă prezența lui Josko Gvardiol, fundaș la Dinamo Zagreb, care este supranumit Pep, aluzie la celebrul antrenor al lui Manchester City. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguț, editor online: Gabriela Badea)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

Manipulare penibilă a lui Gorghiu ca să-i acopere pe Cioloş şi pe ministrul de interne Tudorache. Gorghiu: "Lansez un apel către actuala administrație a Bucureștiului să permită manifestarea pașnică a oamenilor"

Parlamentare2020/Ciolacu: Am finalizat toate listele pentru Parlament, atât la Cameră, cât și la Senat

"Războinica" Corina Petruţ ascunde o MARE TRAGEDIE. Prin ce coşmar a trecut concurenta de la EXATLON

Bosonul Higgs, prins în actul unei transformări nemaivăzute?

Festival de goluri și surprize în prima etapă a noului sezon de Uefa Champions League. Șahtior a condus la pauză în deplasarea de la Madrid cu 3 la 0

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / "Comunistul patriot" Lucrețiu Pătrășcanu - autor al legilor represiunilor comuniste și victimă a justiției pe care a creat-o

Alexandra Stan, topless pe Instagram. Fanii au amuțit

Paul McCartney anunță albumul McCartney III, la 40 de ani de la lansarea predecesorului

SECURISTOIZII AU PRELUAT CONTROLUL RAPORTĂRII. Noi șmenării ale Grupului de Dezinformare Strategică legat de rata infectării

Anunțul Kremlinului. A doua țară în care au inceput testele pentru vaccinul Sputnik V

iPhone 12, testul camerei. Când va ajunge în România

Ce s-a ales de Roxana Nemeş, protagonista unui SEX TAPE. Era o adevărată BOMBĂ SEXY

Cum arăta Anca Ţurcaşiu în SÂNII GOI, în urmă cu 26 de ani FOTO

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Oficial din cadrul Fed: Disparitățile riscă să afecteze ritmul relasării economice în SUA

FC Barcelona se lansează în modă. Colecția este semnată de designerul Thom Browne

10 idei pentru un joc sexy de "Adevăr sau provocare"


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 20, afisate in 1 pagina.

ieri 05:33 CITATUL ZILEI