România a emis șapte alerte pentru măști neconforme aflate pe piață, provenite din China
România a emis, prin sistemul RAPEX, șapte alerte de măști neconforme aflate pe piață, provenite din China, care poartă marcajul CE, potrivit sistemului de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Comisiei Europene.
Produsele poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate ca echipamente de protecție de către un organism relevant.
În aceste condiții, este posibil ca produsele să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu protejeze în mod corespunzător dacă nu sunt combinate cu măsuri suplimentare.
Produsele notificate de România nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149: 2011 + A1: 2009 FFP2.
Autoritățile recomandă retragerea produselor de pe piață.
"Așa cum v-am obișnuit, Direcția de Control și Supraveghere Piață a ANPC este la datorie, mai ales în perioade grele și complicate pentru toți, cum este cazul acestor luni de pandemie. În tot acest timp, la inițiativa și sub coordonarea directă a Ministrului Economiei, dl. Virgil Popescu, comisarii noștri au verificat piața măștilor comercializate în România, semnalând de fiecare dată problemele apărute. Suntem vigilenți și singura noastră preocupare este ca drepturile consumatorilor, viața și sănătatea acestora să nu fie puse în pericol. Până în acest moment, nu mai puțin de 12 alerte emise de ANPC, în numele țării noastre, sunt prezente pe Sistemul de alertă rapidă RAPEX. Astfel, România contribuie susținut la eforturile unite ale UE de a avertiza consumatorul european cu privire la produsele periculoase care pot intra pe piață", a declarat Eduardt Cozminschi, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Potrivit unui comunicat al ANPC, remis vineri dimineața AGERPRES, instituția supraveghează permanent piața de bunuri și servicii, mai ales cele necesare în această perioadă marcată de Covid-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit, și îi avertizează, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul "produse interzise comercializării".
Direcția de Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), coordonată de directorul general Paul Anghel, a transmis în ultimele două luni, prin RAPEX, 12 alerte pentru măști neconforme, un număr similar fiind în stand-by pentru a fi urcate în sistem.
Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informații privind produsele periculoase între Comisia Europeană și Statele Membre ale Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruștei)
Comentarii:
Adauga Comentariu