11:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ 8 milioane de salariaţi români ar putea să finanţeze datoria SUA, Canada, Columbia, Australia

8 milioane de salariaţi români ar putea să finanţeze datoria SUA, Canada, Columbia, Australia

8 milioane de salariaţi români ar putea ca în curând să finanţeze prin fondurile de pensii private datoria SUA, Canada, Columbia, Australia şi a altor state OCDE.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), sub semnătura noului preşedinte Alexandru Petrescu, intenţionează să lărgească universul investiţional pentru fondurile de pensii private prin includerea posibilităţii investiţiei în obligaţiuni emise de statele membre ale clubului select al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), conform Ziarul Financiar.

Astfel, administratorii fondurilor de pensii private obligatorii Pilon II şi cei ai fondurilor de pensii facultative Pilon III, ar putea să investească în titluri de stat emise de ţări precum SUA, Australia, Columbia, Costa Rica, adică de cele 38 de ţări membre ale OCDE. România nu este membră OCDE însă în urma deciziei Consiliului Organizaţiei din 25 ianuarie 2022, au fost demarate discuţiile de aderare.

“15% din activele fondului de pensii private pot fi investite în titluri emise de state terţe, admise la tranzacţionare şi care se tranzacţionează pe o piaţă reglementată din România, din state membre ale Uniunii Europene ori din state aparţinând Spaţiului Economic European sau pe o piaţă reglementată şi supravegheată dintr-un stat membru O.C.D.E”, se arată în norma ASF pentru modificarea normei 11/2011 aflată în consultare publică până pe 16 martie 2024.

Ponderea menţionată mai sus reprezintă circa 20 mld. lei raportată la activele fondurilor de pensii private.

OCDE este continuatoarea fostei Organizaţii Europene pentru Cooperare Economică (OECE), fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanţat de SUA pentru reconstrucţia continentului european după cel de-al doilea Război Mondial. Convenţia care a consfinţit transformarea OECE în OCDE a fost semnată la 14 decembrie 1960 la Paris şi a intrat în vigoare la 30 septembrie 1961, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Cei 38 de membri ai OCDE sunt state dezvoltate, deţinând circa 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Sediul organizaţiei se află la Paris, Franţa. Aderarea României la OCDE reprezintă un obiectiv major al politicii externe române.

Pe lângă titlurile de stat, investiţiile fondurilor de pensii în state OCDE poate fi realizată şi prin obligaţiuni municipale (10% din active cu tot cu expunerea pe România, UE, Spaţiul Economic European), dar şi prin obligaţiuni supranaţionale, fonduri de investiţii, ETF-uri.

“Orice lărgire a universului investiţional este binevenită creând noi oportunităţi de diversificare”, spune Radu Crăciun, preşedinte al Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat şi director general al BCR Pensii.

În prezent, portofoliul fondurilor de pensii private este format în proporţie de circa 66% de titluri de stat, 24% acţiuni iar restul în alte instrumente financiare.

Pentru că fondurile de pensii devin “natural” din ce în ce mai mari, prin viramanetul mediu lunar de circa 1,3 mld. lei din contribuţia de 4,75% din venitul brut lunar al salariaţilor, acestea sunt nevoite să se orienteze spre plasamente în străinătate având în vedere că la Bursa de Valori au ajuns la deţineri semnificative fiind şi cei mai mari investitori. În cea mai mare listare din istoria bursei, cea de 9,3 mld. lei, a Hidroelectrica, fondurile de pensii au subscris jumătate din IPO iar în prezent au un pachet de circa 10% din acţiuni.

“Este de salutat decizia autorităţilor de a lărgi universul investiţional pentru fondurile de pensii private şi să includă pieţele din statele membre OECD. Dacă este adoptată în forma propusă, norma urmează să permită investirea unor sume de 20 miliarde de lei în titluri de stat emise de Columbia sau Costa Rica, dar şi Australia sau Statele Unite ale Americii. Totuşi, modificările propuse nu permit şi investirea pe pieţele de capital din statele membre OECD, ceea ce înseamnă că nu vom vedea prea curând acţiuni Apple, Nvidia sau Tesla în portofoliile fondurilor de pensii private ale românilor”, spune George Moţ, analist al sectorului de pensii private şi administrator al platformei desprepensiiprivate.ro.

Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat în 2023 un randament mediu ponderat de 17,94%, cea mai bună performanţă anuală din întreg istoricul sistemului şi cu peste 10 puncte procentuale peste rata inflaţiei pe 2023, potrivit APAPR. În acelaşi timp, activele nete administrate de Pilonul II au ajuns la 126,7 miliarde lei (25,5 mld. euro), o valoare record pentru sistem, în creştere cu 31,4% faţă de sfârşitul anului 2022.

La Pilonul II de pensii private sunt înscrişi 8,1 milioane de români, adică majoritatea populaţiei active a ţării, dintre care jumătate (peste 4 milioane) contribuie regulat, lună de lună, scrie Mihai Bobocea, purtător de cuvânt APAPR în cel mai recent newsletter al al Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari din România (AAFBR). Banii din Pilonul II sunt al doilea cel mai valoros activ financiar al populaţiei, după depozitele bancare.

Pe întreaga durată de funcţionare (2008-2023), Pilonul II a înregistrat un randament mediu anual de 7,82% faţă de o inflaţie medie anuală de 4,35%. În termeni monetari, fondurile de pensii private obligatorii au generat un câştig total, net de toate comisioanele percepute, de 36,9 miliarde lei (7,4 miliarde euro), în plus faţă de contribuţiile primite în administrare, exclusiv în beneficiul contributorilor.

Fondurile de pensii au ajuns cei mai mari acţionari ai unor companii precum Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, MedLife.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ UE impune noi reguli de circulație: Când vor intra în vigoare în România

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuv�ntată

_ VIDEO | Modele legendare Dacia au fost reînviate: O mașină de Miliție și una de Securitate printre modelele expuse într-un mic muzeu

_ Alertă cu privire la teoreticienii conspirației de la Facebook care sperie femeile să renunțe la medicamentele care salvează vieți pentru osteoporoză - așa cum experții avertizează că pacienții riscă moartea dacă încetează să ia tratament

_ Care oraș are cei mai mulți miliardari în 2024?

_ Guvernatorul Tennessee semnează un proiect de lege care permite profesorilor și personalului să poarte arme pe terenurile școlii

_ SOFT ON CRIME: Guvernatorul Arizona, Katie Hobbs, respinge proiectul de lege pentru a crește pedepsele pentru infractori recidiviți de furt organizat

_ George Simion strânge la Bucureşti conservatorii europeni. Ce plan are AUR pentru Europa

_ Scandal în Finlanda! Deputat de extremă dreapta, suspectat că a tras cu arma în faţa unui club de noapte din Helskinki

_ Cel mai bun oraș din lume nu poate avea încă patru ani de cel mai rău primar vreodată, scrie magnatul imobiliar NICK CANDY

_ Irakul, lege dură anti-LGBT: ani grei de închisoare chiar și pentru orice bărbat îmbrăcat într-o manieră efeminată

_ KATIE HIND: Am privit îngrozit cum grupul de încarcat a lui Charlotte Church a aruncat-o într-un club de noapte când avea doar 18 ani. Nu sunt surprins că a ars prin averea ei de 25 de milioane de lire sterline.

_ Se spală sau nu în Săptămâna Mare? În ce zile e păcat să faci curățenie

_ Messi mai înscrie două, când Miami câștigă cu 4-1 la New England

_ Cum regina Maria a Danemarcei este „sora mai mare” a stilului propriei noastre Kate Middleton. Și de ce este cu un pas înainte - nu doar când vine vorba de modă...

_ Joe Biden glumește despre acuzarea principalului său oponent politic, Donald Trump, la cina corespondenților de la Casa Albă (VIDEO)

_ Poliția anti-revoltă îndepărtează agitatorii Hamas de la Universitatea Indiana (VIDEO)

_ Femeie „rănită grav” în urma atacului unui câine de tip bătăuș, în timp ce câinele este asigurat și victima este dusă la spital

_ Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

_ Faceți cunoștință cu Lordul Nerușinat! Strigăt SNP, când fostul lider Ian Blackford le cere conservatorilor și laburistului să-i dea un loc în Camera Lorzilor

_ Gigi Becali începe revoluţia! Suma uriaşă pe care o va cheltui latifundiarul din Pipera. Dezvăluiri de ultimă oră din interior

_ Franța o acuză pe fosta soție a unui înalt oficial al grupului SI de crime împotriva umanității

_ Părțuitorul de la senzația Netflix Baby Reindeer mi-a hărțuit familia timp de cinci ani... chiar a amenințat că-mi va ucide soțul parlamentar

_ André Villas-Boas a fost ales preşedinte al clubului FC Porto. El pune capăt domniei lui Pinto da Costa, după 42 de ani

_ Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

_ Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

_ În timp ce Prințul William și Kate se pregătesc să sărbătorească aniversarea nunții, ne uităm înapoi la unele dintre cele mai dulci momente pe care le-au împărtășit împreună de-a lungul anilor...

_ Oficial – Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei: nereguli multiple găsite la dosar (document)

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Hopa: profesorul de la Universitatea Emory recunoaște că l-a lovit pe un ofițer de poliție �nainte de a fi arestată (video)

_ Lupta pentru Antarctica

_ VEZI: Joe Biden are o bătălie cu m�ncarea lui la cina corespondenților de la Casa Albă

_ ILARIO: Guvernatorul Michigan, Gretchen Whitmer, huiduit de o mulțime record la draftul NFL din Detroit (VIDEO)

_ Weekend de angajamente FBI: Grupul Patriot Front marchează �n centrul orașului Charleston, Virginia de Vest � Elon Musk c�ntărește

_ Administraţia Biden amână planul de a interzice ţigările mentolate

_ Fostul producător hollywoodian Harvey Weinstein a fost spitalizat

_ Românii au uitat de programul 'Noua Casă': Ce metodă de achiziție a unei locuințe preferă cumpărătorii

_ DR ELLIE CANNON: De ce mă doare la subsuoară în timpul unei plimbări obositoare cu bicicleta?

_ Vasul de croazieră obișnuia să găzduiască refugiații care fug de oroarea războiului din Ucraina, chemați în mijlocul „crizei”... pentru a găzdui turiști și artiști la Edinburgh Fringe

_ 'Degeaba ignorăm instinctul'. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită

_ VIDEO| Polițiștii au oprit un șofer cu un Ferrari, dar au avut o mare surpriză când au văzut cine era la volan

_ Bangladesh redeschide școlile în ciuda alertei de căldură

_ Când o fetiță a spus că are un monstru, părinții nu au luat-o în seamă: ce au descoperit cu ajutorul unei camere termice i-a șocat

_ Katsuragawa trage 63 pentru a câștiga la întoarcerea DP World Tour în Japonia

_ Ion Cristoiu: Culmea corupţiei postdecembriste: Afacerea Silicoanele infracţionale

_ Ce trebuie să facă românii care au două mașini sau două case: Legea pe care foarte puțini o cunosc

_ Dr. Mircea Savu: 'Incidenţa şi prevalenţa cancerului cresc peste tot în lume' / Situația din România

_ Cutremur de Florii în zona Vrancea

_ Putin a preluat controlul unor companii germane şi italiene din Rusia. Reacţia Uniunii Europene

_ Povestea neștiută a studentului de geniu din România: A prezentat 2 invenții care ar putea schimba lumea

_ Sezon estival început cu stângul: primul om mort la Mamaia, înecat în mare

_ Creștinii ortodocși serbează Floriile: Ce este bine să faci astăzi și ce reprezintă această sărbtătoare

_ Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

_ Dovleacul uriaș va ateriza în Hyde Park dacă Serpentine Gallery va obține permisiunea pentru o sculptură ciudată a artistului japonez Yayoi Kusama

_ Donald Trump spune că l-ar �chiar pe Biden� peste RFK Jr., �l numește �plantă democrată�

_ Coșmarurile Iranului

_ România, paradisul băncilor! Încă o bancă ar putea să fie cumpărată - anunţul făcut de şefii UniCredit şi Alpha Bank

_ Trenul de marfă a deraiat pe linia de stat New Mexico-Arizona, duc�nd la un incendiu masiv (VIDEO)

_ Trupele ruse forțează puternic linia frontului: forţele de apărare ucrainene lovite de 59 de atacuri


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6135, afisate in 103 pagini.



ieri 11:18 _ Căldură albă