06:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Începe cel mai mare post din an. Ce este complet interzis să faci în această perioadă

Începe cel mai mare post din an. Ce este complet interzis să faci în această perioadă

De asemenea, este interzis consumul de carne, brânză, ouă și lapte. În schimb, există și zile în care credincioșii au dezlegare la pește.

Comparativ cu celelalte posturi de peste an, Postul Paștelui poate fi considerat mai aspru, existând numai două sărbători cu dezlegare la pește.AdChoices

Este vorba de Buna Vestire (25 martie) și Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (28 aprilie), scrie basilica.ro.

Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată. Motivul pentru care nu se fac nunți în post este faptul că imediat după slujba Tainei Nunții sunt organizate petreceri cu multă mâncare și băutură, dar și cu o atmosferă ce este în contradicție cu atmosfera ce caracterizează perioada postului. Biserica nu permite săvârșirea cununiilor religioase în zilele de post tocmai pentru ca bucuria nunții să nu fie umbrită de restricțiile postului.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”. Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­ plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Liderul studenților din tabăra Universității Columbia spune �Fii recunoscător că nu ies doar și ucid sioniști� (VIDEO)

_ Studenții UCLA forțați să urmeze cursul obligatoriu „Pozitivitatea grăsimilor”.

_ Tensiunea crește în Caucaz: armata s-a alăturat protestatarilor care au blocat o autostradă din Armenia

_ Războiul din Ucraina, ziua 794. SUA au anunţat un ajutor militar de şase miliarde de dolari pentru Kiev / Forţele ruse încearcă să încercuiască oraşul Ceasiv Iar

_ Zelenski taie în carne vie și îl demite pe un comandant important din armată: ciudățenia e că a fost numit în funcție foarte recent

_ Creştinii ortodocși şi greco-catolici vor celebra duminică Floriile: câți români îşi sărbătoresc onomastica

_ Ceva împrumutat - și cu mândrie... ne amintim diadele orbitoare de moștenire purtate de miresele regale de-a lungul deceniilor

_ ANDREW NEIL: Cum se cufundă Franța lui Macron într-o criză și avertismentul pentru Marea Britanie

_ O fetiță de 4 ani a murit, după ce a fost lovită de o mașină: era nesupravegheată și a traversat neregulamentar

_ Două județe ale României efectiv vor bubui: vor deveni noul 'centru de interes' al Europei

_ Danielle Collins va fi adversara Jaquelinei Cristian în turul trei la Madrid

_ Apare un nou hypermarket în România: Prețurile vor fi în funcție de cantitatea achiziționată

_ Forţele aeriene americane alocă 13 miliarde de dolari pentru a dezvolta o nouă versiune a „avionului Apocalipsei”

_ Flacăra olimpică pleacă sâmbătă din Grecia spre Franța

_ Pregătiri ca de război! Franţa vrea să folosească sistemul de apărare aeriană al Greciei pentru Jocurile Olimpice (presă)

_ ANM a emis Cod Galben de ceață în 3 județe

_ Cum e cu adevărat să lucrezi pentru Deliveroo: HARRY WALLOP iese în stradă și descoperă realitatea surprinzătoare a cine este dispus să dea bacșiș...

_ Atenţie la micii şi berea pentru 1 Mai. Sfaturi de la ANPC

_ Cel mai rău din ultimii 70 de ani: Evaluarea aprobării Biden este absolut dezamăgitoare

_ Fraudă de sute de mii de euro la o bancă din Capitală / Cum a fost păgubit un client de doi angajați de 25 de ani, respectiv 28 de ani

_ Șoigu dă asigurări: 'Moscova nu are interesul militar sau geopolitic de a ataca state NATO' / Ministrul rus lansează un avertisment cu degetul spre Ucraina

_ Galerie Foto| Imagini extrem de spectaculoare cu nou drum către mare: se finalizează construcția așteptată de toți bucureștenii

_ Restaurantul românesc care se luptă cu KFC și McDonald’s are un plan uriaș: Va deschide 50 de noi locații, inclusiv în afara României

_ Liverpool și-a găsit antrenor: Cu cine au bătut palma cormoranii

_ Prestigioasa Universitate Sciences Po din Paris a ajuns la un acord de stopare a protestelor studenţilor pro-palestinieni

_ Un angajat nemulțumit al școlii folosește inteligența artificială pentru a-l încadra pe director cu dezordine rasistă

_ Traian Băsescu mai distruge un mit: ce alege între whiskey și șpriț/ VIDEO

_ Rușii atacă dezlănțuit în Ucraina: au lovit puternic sistemul energetic/ VIDEO

_ Cât de bine vă protejează banca DVS de frauda pe mobil și online?

_ De ce nu vă puteți permite majoritatea hotelurilor din New York

_ Taiwan raportează activitate militară chineză în apropierea insulei după ce Blinken a părăsit China

_ Șeful Pentagonului spulberă entuziasmul tuturor după livrarea Patriot către Ucraina: 'Ne-aș avertiza pe toți'

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ Israelul oferă o 'ultimă șansă' pentru acordul pentru ostatici înainte de atacul asupra orașului Rafah / Hamas a primit și cântărește bine propunerea

_ Aventurile lui Belem, velierul istoric francez care aduce flacăra olimpică în Franța

_ Acuzatorul lui Weinstein s-a simțit „rău” după ce condamnarea a fost anulată

_ Este complet legal să deții „Thermonator”

_ Ce program vor avea magazinele de Paște: De unde va puteți face piața în perioada următoare

_ Universitatea din Florida nu se �ncurcă � stabilește reglementări clare și consecințe reale pentru a reduce activitățile pro-Hamas

_ Noul salariu minim din California: un remediu care exacerbează boala

_ Șeful Pentagonului trolează Iranul cu privire la eficacitatea armelor după atacul Israelului

_ Aaron Sorkin pregăteşte un film despre responsabilitatea Facebook în atacul asupra Capitoliului

_ Liverpool a ajuns la un acord cu Feyenoord pentru Arne Slot

_ Lauryn Goodman acuzată că a alimentat intenționat discuția publică cu Kyle Walker pentru a atrage atenția fotbalistului, deoarece se pretinde că a ratat petrecerea de a patra aniversare a fiului lor

_ Am irosit mii pe suplimentele de pensii de stat după un sfat GREȘIT - economisitorii spun cum au dispărut banii lor

_ Șeful Jocurilor Olimpice se distanțează de mișcarea premiilor în bani pentru atletism

_ Atacul de groază de rechin îl lasă pe un turist britanic, în vârstă de 64 de ani, luptă pentru viața lui: Turist „își pierde un braț și un picior” după ce a fost mutilat în timp ce înota în Tobago

_ Alunecare de teren în Cluj-Napoca. Trafic restricţionat pe o stradă din oraş

_ Ion Cristoiu: Să construim, acesta e cuvântul de ordine

_ Aventurile lui Belem, velierul istoric francez care aduce flacăra olimpică în Franța

_ Mărele negru diamant: se vând doar la bucată, iar prețul este exorbitant

_ SUA vrea să recupereze timpul pierdut în livrările către Kiev: 'Cel mai mare pachet de ajutor militar pe care l-am anunţat până acum - Lloyd Austin'

_ Antony Blinken anunță că are dovezi ale amestecului chinez în alegerile din SUA

_ Gripa aviară, cenzură și vaccinuri de 100 de zile: 7 predicții pentru „Următoarea pandemie”

_ Mass-media de masă care denatura statisticile criminalității pentru a-l proteja pe Biden

_ ANDREW NEIL: Cei care cred că răspunsul la problemele noastre sociale este MAI MAI MULTE cheltuieli pentru asistență socială ar trebui să arunce o privire peste Canal la creșterea stagnantă a Franței cheltuitoare.

_ Se conturează planul pentru o armată UE

_ Blinken a plecat din China cu tot cu 'porumbelul păcii': Chinezii au trimis avioane și nave militare la granița cu Taiwan

_ Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

_ Oficialul din San Diego spune că orașul este „noul epicentru” al crizei la frontieră


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 781, afisate in 14 pagini.