08:59
Comentarii Adauga Comentariu

_ Iohannis: România traversează un amplu proces de reformă a sistemului educaţional

Iohannis: România traversează un amplu proces de reformă a sistemului educaţional

România traversează un amplu proces de reformă a sistemului educaţional, demarată prin proiectul „România educată”, afirmă Klaus Iohannis, luni, în mesajul transmis în cadrul celei de-a cincea ediţii a evenimentului „The Future of Higher Education – Bologna Process Researchers’ Conference”.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj în cadrul celei de-a cincea ediţii a evenimentului „The Future of Higher Education – Bologna Process Researchers’ Conference”.

„Am acordat Înaltul Patronaj celei de-a cincea ediţii a evenimentului în semn de apreciere pentru implicarea susţinută şi eforturile organizatorice ale Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării. UEFISCDI rămâne unul dintre partenerii constanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, iar activitatea instituţiei de sprijinire a cercetării româneşti este recunoscută şi apreciată. Abordarea consecventă a UEFISCDI în organizarea acestor conferinţe începând cu anul 2011 a demonstrat angajamentul României pentru Spaţiul European al Învăţământului Superior şi pentru principiile şi obiectivele Procesului Bologna, pe care le împărtăşim cu toţii. De altfel, astfel de evenimente se numără printre iniţiativele rezultate din perioada în care România a coordonat Secretariatul Bologna, între anii 2010-2012, când atât doamna Ligia Deca, în calitate de şef al Secretariatului Bologna, cât şi UEFISCDI au început tradiţia conferinţelor de acest fel, care stimulează dialogul şi sporesc cooperarea academică între cercetătorii din întregul Spaţiu European al Învăţământului Superior”, afirmă Klaus Iohannis.

El susţine că scopul acestor conferinţe „este remarcabil: contribuie la creşterea vizibilităţii rezultatelor activităţilor de cercetare care se referă la implementarea obiectivelor Procesului Bologna şi comunică, de asemenea, rezultatele miniştrilor educaţiei care se întrunesc în Conferinţa Miniştrilor, organizată ulterior”.

„Politicile bazate pe dovezi sunt comune şi considerate o bună practică la nivel internaţional, iar România înregistrează progrese remarcabile în integrarea acestui principiu în guvernarea de zi cu zi, îmbunătăţind planificarea strategică inclusiv a bugetelor pentru a alinia resursele cu priorităţile de politică publică, în timp ce investeşte în creşterea capacităţii instituţiilor publice de a monitoriza şi evalua implementarea şi rezultatele politicilor publice. Concluziile lucrărilor de cercetare prezentate aici, în aceste zile, sunt cruciale pentru asigurarea unor politici publice eficiente, care vor contribui la atingerea obiectivelor comune specifice iniţiativei pe care o împărtăşim - construirea Spaţiului European al Învăţământului Superior. Se poate contura, astfel, o imagine de ansamblu a situaţiei de implementare a diferitelor linii de acţiune ale Procesului Bologna şi, în acelaşi timp, se pot face comparaţii mai aprofundate între statele membre pentru a identifica trăsături comune şi provocări diferite pe care sistemele educaţionale naţionale le întâmpină în momentul implementării obiectivelor Spaţiului European al Învăţământului Superior”, adaugă şeful statului.

Potrivit acestuia, cercetătorii angrenaţi în Procesul Bologna au „un rol-cheie în a ne ajuta să înţelegem experienţa unică pe care o reprezintă Spaţiul European al Învăţământului Superior”.

„Cu toate că încă mai este mult de făcut pentru a conecta şi a face compatibile toate sistemele educaţionale din acest spaţiu, evenimente precum cel care începe astăzi pot contribui semnificativ la eforturile de atingere a acestor obiective. Este o oportunitate deosebită să avem experţi în politici educaţionale din toate ţările membre ale Spaţiului European al Învăţământului Superior aici, la Bucureşti, într-un moment crucial pentru dezvoltarea ţării. România traversează un amplu proces de reformă a sistemului educaţional, demarată prin proiectul „România educată”, pe care l-am iniţiat. Viziunea pentru viitorul educaţiei româneşti a impus schimbări semnificative în modul în care educaţia se desfăşoară, în organizarea sistemului educaţional şi în alocarea resurselor. De asemenea, există acum ţinte ambiţioase pentru învăţământul superior, cercetare, dar şi în ceea ce priveşte educaţia adulţilor. Prin urmare, analiza rezultatelor activităţilor dumneavoastră de cercetare privind implementarea politicilor Procesului Bologna în ţările pe care le reprezentaţi poate constitui o bună oportunitate pentru decidenţii români, precum şi pentru reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior, care sunt primii responsabili la noi pentru transpunerea politicilor în acest domeniu”, menţionează Iohannis.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Fiica legendei de cricket mort îi aduce un omagiu emoționant tatălui ei în ziua nunții

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ UE impune noi reguli de circulație: Când vor intra în vigoare în România

_ Inventatorul Erno Rubik a crezut că cubul său este atât de dificil încât nimeni nu l-ar cumpăra: acum a vândut 500 m

_ Mi-a fost rău să descopăr că am fost transformată într-o victimă a pornografiei deepfake - creată de AI dintr-o singură fotografie, scrie CATHY NEWMAN, radiodifuzorul de la Channel 4.

_ Părțuitorul de la senzația Netflix Baby Reindeer mi-a hărțuit familia timp de cinci ani... chiar a amenințat că-mi va ucide soțul parlamentar

_ Guvernatorul Tennessee semnează un proiect de lege care permite profesorilor și personalului să poarte arme pe terenurile școlii

_ VIDEO | Modele legendare Dacia au fost reînviate: O mașină de Miliție și una de Securitate printre modelele expuse într-un mic muzeu

_ Organizația caritabilă de modă de mare profil a lui Naomi Campbell este închisă – la jumătatea anchetei organizației de caritate cu privire la afirmațiile privind gestionarea proastă financiară

_ Moment adorabil, elefantul întoarce pantoful copilului după ce a căzut în incinta grădinii zoologice

_ Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuv�ntată

_ Alertă cu privire la teoreticienii conspirației de la Facebook care sperie femeile să renunțe la medicamentele care salvează vieți pentru osteoporoză - așa cum experții avertizează că pacienții riscă moartea dacă încetează să ia tratament

_ Care oraș are cei mai mulți miliardari în 2024?

_ Joe Biden glumește despre acuzarea principalului său oponent politic, Donald Trump, la cina corespondenților de la Casa Albă (VIDEO)

_ Se spală sau nu în Săptămâna Mare? În ce zile e păcat să faci curățenie

_ KATIE HIND: Am privit îngrozit cum grupul de încarcat a lui Charlotte Church a aruncat-o într-un club de noapte când avea doar 18 ani. Nu sunt surprins că a ars prin averea ei de 25 de milioane de lire sterline.

_ SOFT ON CRIME: Guvernatorul Arizona, Katie Hobbs, respinge proiectul de lege pentru a crește pedepsele pentru infractori recidiviți de furt organizat

_ George Simion strânge la Bucureşti conservatorii europeni. Ce plan are AUR pentru Europa

_ Scandal în Finlanda! Deputat de extremă dreapta, suspectat că a tras cu arma în faţa unui club de noapte din Helskinki

_ Cel mai bun oraș din lume nu poate avea încă patru ani de cel mai rău primar vreodată, scrie magnatul imobiliar NICK CANDY

_ Irakul, lege dură anti-LGBT: ani grei de închisoare chiar și pentru orice bărbat îmbrăcat într-o manieră efeminată

_ VIDEO| Polițiștii au oprit un șofer cu un Ferrari, dar au avut o mare surpriză când au văzut cine era la volan

_ În timp ce Prințul William și Kate se pregătesc să sărbătorească aniversarea nunții, ne uităm înapoi la unele dintre cele mai dulci momente pe care le-au împărtășit împreună de-a lungul anilor...

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Oficial – Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei: nereguli multiple găsite la dosar (document)

_ Messi mai înscrie două, când Miami câștigă cu 4-1 la New England

_ Cum regina Maria a Danemarcei este „sora mai mare” a stilului propriei noastre Kate Middleton. Și de ce este cu un pas înainte - nu doar când vine vorba de modă...

_ Poliția anti-revoltă îndepărtează agitatorii Hamas de la Universitatea Indiana (VIDEO)

_ Burkina Faso respinge raportul Human Rights Watch despre masacrul satului ca fiind „fără temei”

_ România, paradisul băncilor! Încă o bancă ar putea să fie cumpărată - anunţul făcut de şefii UniCredit şi Alpha Bank

_ Administraţia Biden amână planul de a interzice ţigările mentolate

_ Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

_ Faceți cunoștință cu Lordul Nerușinat! Strigăt SNP, când fostul lider Ian Blackford le cere conservatorilor și laburistului să-i dea un loc în Camera Lorzilor

_ Gigi Becali începe revoluţia! Suma uriaşă pe care o va cheltui latifundiarul din Pipera. Dezvăluiri de ultimă oră din interior

_ Franța o acuză pe fosta soție a unui înalt oficial al grupului SI de crime împotriva umanității

_ André Villas-Boas a fost ales preşedinte al clubului FC Porto. El pune capăt domniei lui Pinto da Costa, după 42 de ani

_ Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

_ Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

_ Hopa: profesorul de la Universitatea Emory recunoaște că l-a lovit pe un ofițer de poliție �nainte de a fi arestată (video)

_ Lupta pentru Antarctica

_ VEZI: Joe Biden are o bătălie cu m�ncarea lui la cina corespondenților de la Casa Albă

_ ILARIO: Guvernatorul Michigan, Gretchen Whitmer, huiduit de o mulțime record la draftul NFL din Detroit (VIDEO)

_ Weekend de angajamente FBI: Grupul Patriot Front marchează �n centrul orașului Charleston, Virginia de Vest � Elon Musk c�ntărește

_ Campionul olimpic Jacobs începe sezonul cu 10.11 timp

_ Bărbatul în vârstă de 47 de ani este acuzat de crimă după ce o femeie în vârstă de 49 de ani, scoasă din River Derwent din Malton, a murit în spital, în timp ce prietenii îi omagiază „mamă minunată”

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Cetăţenii din Tadjikistan, avertizaţi de autorităţi să nu călătorească în Rusia

_ JANA HOCKING: Bărbații căsătoriți trebuie să-mi iasă din cale - iată cum reușesc să alunge bărbații singuri de fiecare dată

_ China aplica strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific

_ Bitcoin este construit pentru a dura: cum se apără rețeaua împotriva atacurilor

_ Suma amețitoare cu care a fost vândut ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic

_ Fostul producător hollywoodian Harvey Weinstein a fost spitalizat

_ Românii au uitat de programul 'Noua Casă': Ce metodă de achiziție a unei locuințe preferă cumpărătorii

_ DR ELLIE CANNON: De ce mă doare la subsuoară în timpul unei plimbări obositoare cu bicicleta?

_ Vasul de croazieră obișnuia să găzduiască refugiații care fug de oroarea războiului din Ucraina, chemați în mijlocul „crizei”... pentru a găzdui turiști și artiști la Edinburgh Fringe

_ 'Degeaba ignorăm instinctul'. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită

_ Bangladesh redeschide școlile în ciuda alertei de căldură

_ Când o fetiță a spus că are un monstru, părinții nu au luat-o în seamă: ce au descoperit cu ajutorul unei camere termice i-a șocat

_ Katsuragawa trage 63 pentru a câștiga la întoarcerea DP World Tour în Japonia

_ Ion Cristoiu: Culmea corupţiei postdecembriste: Afacerea Silicoanele infracţionale


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136

Nr. de articole la aceasta sectiune: 8129, afisate in 136 pagini.



ieri 11:18 _ Căldură albă