01:12
Comentarii Adauga Comentariu

Dupa scoaterea Latinei din Școli și după ce au redus orele de Română, Tehnocrații lui Soroş nenorocesc şi predarea istoriei. Revolta profesorilor de istorie a plecat de la Neamț: "Am ajuns la pragul de jos al demnității naționale"

Tehnocrați lui Soroş sunt acuzați de profesorii de istorie de "dezinteresul total față de problema formării conștiinței naționale la tineri, față de valorile naționale și universale, față de memoria identitară"

Tehnocrații lui Soroș fac exact ce vă spuneam noi că vor face: ei vor să distrugă cultura, tradițiile, respectul si cinstirea memoriei înaintașilor, conștiința națională adică vor sa ne distrugă ca popor.

Asociația Profesorilor de Istorie din Neamț cere printr-o scrisoare deschisă prevederea în planurile-cadru de învățământ a minim două ore de istorie pentru clasele V-XII, indiferent de profil și filieră.

Propunerile lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației cu privire la planul-cadru pentru învățământul gimnazial nu îi mulțumesc în niciun fel pe profesorii de istorie. Asociația reprezentativă a dascălilor care predau această disciplină în județul Neamț a luat atitudine printr-o scrisoare deschisă în care condamnă "dezinteresul total față de problema formării conștiinței naționale la tineri, față de valorile naționale și universale, față de memoria identitară".
 
Cea mai mare doleanță a profesorilor este introducerea a minim două ore de istorie pe săptămână în planul-cadru al învățământului la gimnaziu, o cerință care nu este respectată în nici una din cele trei variante propuse de Ministerul Educației pentru clasele V-VII.
 
"Nu este nici prima, nici ultima acțiune pe care o facem. În septembrie am avut un proiect la care au participat oameni de seamă, istorici, profesori universitari care s-a finalizat cu Memorandum-ul de la Neamț , unde s-au identificat carențele educaționale provocate de numărul redus de ore de istorie pentru învățămîntul gimnazial și liceal. Acel apel nu a avut rezultat, am lansat și această scrisoare deschisă și am consulatat și colegii din țară, iar marți, 12 ianuarie voi trimite punctul lor de vedere la minister", spune Elena Preda, inspector școlar și cadru didactic la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Târgu Neamț. 
 

"Sunt tăiate elementele identitare ale poporului român: limba română și istoria"

 
Profesorii din Neamț susțin că au încercat să aducă toate argumentele posibile pentru reintroducerea a măcar două ore de istorie pe săptămână la gimnaziu, însă eforturile lor au fost în zadar.
 
"Suntem singura țară din Europa unde istoria se predă o oră pe săptămână, România a ajuns la pragul de jos al demnitătii naționale. Ultima dată au fost două ore în anul școlar 1995-1996, acum 20 de ani. Pe noi ne deranjează că sunt tăiate exact elementele identitare ale poporului român: limba română și istoria. Acum văd că apar probleme și cu limba latină", mai spune profesoara Preda.
 
Profesor Elena Preda, la Cetatea Neamț FOTO: facebook/APIN
 
În scrisoarea deschisă a Asociației profesorilor de istorie din Neamț se solicită să se prevadă în planurile-cadru de învățământ, la toate clasele, începând de la a V-a și până la a XII-a, indiferent de profil și filieră, a două-trei ore de istorie. O altă cerere este introducerea ca probă obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilele și filierele de la nivel liceal. 
 
Între cele șapte puncte se cere refacerea curriculei de istorie - programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a, cu respectarea principiului cronologiei istorice care să includă și referiri la valori și simboluri perene românești, la rolul Bisericii în istoria națională și principalele etape ale culturii românești. 
 
 



preluare Adevarul de Neamt

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • ?  cenzura   2016-01-12 - 18:36

    Si nu numai de acum. De 26 ani tot asta se face. Culegem ce am semanat. Stam in casa si ne uitam cum ne este jecmanita tara.

  • Offf...  Paula   2016-01-14 - 07:27

    Asa ne trebuie daca avem la conducere oameni care, in Romania, se declara de alte apartenente. Ce le pasa lor de limba materna (aici, ma refer, desigur, la lb. romana)sau de istoria noastra...cum sa afle elevii ca am invins alte popoare (nu vreau sa dau nume ca sa nu fiu acuzata de rasism)??? Statul ne vrea prosti!!! De ce? Sa fim usor de manipulat, normal. Uita un lucru- ,,prosti, da* multi" (vorba temutului Lapusneanu). Asadar, nu asa vor rezolva marea lor problema in 26 de ani: gestionarea unei tari. Pacat ca nu luam masuri.

  • Noua programă propusă este o gogomănie.  ioan enasoae   2016-01-14 - 10:45

    Ce este trist că cei invitaţi să se pronunţe în această privinţă sunt trădătorii de pe lista lui Soros de exp.Liiceanu,Pleşu,Boia,Patapievici.

  • vai de noi  pop geta   2016-01-14 - 13:58

    Bine ca avem 2 ore de fizica si chimie la gimnaziu si 1 ora de istorie!De aceea vor tinerii să plece din țară, n-o cunosc și n-o respectă!

  • susțin  pop geta   2016-01-14 - 14:22

    Are dreptate prof Cioroian: Istoria este cea mai frumoasă poveste...pentru oamenii inteligenți!Concluzia o trageți singuri dragi cititori!

  • MERGEM IN INSTANTA!!  ELENA   2016-01-15 - 06:06

    TREBUIE LUPTAT CU GUVERNUL IN INSTANTA PT OBLIGATIVITATEA CELOR DOUA ORE DE ISTORIE PE SAPTAMANA LA GIMNAZIU SI LICEU!!!

  • da , guvernul in instanta  mary   2016-01-15 - 23:40

    pentru eliminarea latinei si reducerea orelor de romana in defavorul pregatirii elevilor pentru evaluarea nationala , din cauza dispretului manifest fata de limba materna , pentru incercarea de distrugere a identitatii noastre nationale ,sa dam guvernul actual in judecata !DA SA NE CAUTAM DREPTURILE IN INSTANTA DACA ALTFEL NU SE POATE !FRATILOR VOM BOICOTA SIMULARI EXAMENE , SI NU VOM MAI ACCEPTA EVALUARE NATIONALA LA ROMANA DACA ACEST GUVERN DE AGEAMII VREA SA DISTRUGA LIMBA ROMANA SI SA STEARGA IDENTITATEA POPORULUI ROMAN !CURAJ FRATILOR !ACTIONAM GUVERNUL IN JUDECATA SI BOICOTAM EXAMENELE !

  • Fals  mihai   2016-01-16 - 18:14

    Hei, patrioților, vă inflamați degeaba p-aici.Li s-a scos copilașilor de a-v-a 1 oră (din 5) că să li se mai reducă programul mult prea încărcat având în vedere dificultățile pe care le au după ieșirea din ciclul primar.Rămân 4 ore săptămânal totuși.Și s-a mai scos ora de latină foarte prost așezată la clasa a-VIII-a unde elevii sunt interesați de admiterea la liceu (adică mai ales de română și matematică).Latina nu s-a scos de la liceu-profil uman, da? Ca să știți.S-a scos o oră de latină care era în majoritatea cazurilor o BĂTAIE DE JOC la adresa elevilor pentru că era făcută în general de profesori necalificați care numai latină nu făceau.Era o oră de luat banii degeaba pe ea și de format catedrele dascălilor în școlile de la noi în care doar profesorii și avantajele lor contează și nu elevii. La clasa a VIII -a cele 2 ore de ISTORIA ROMÂNIEI au rămas neatinse deci stați liniștiți dragi compatrioți, nu se stinge neamul ăsta de toată isprava.Cât despre tovarășii profesori de la Piatra Neamț numai pot ei de elevi și de conștiința națională a acestora.Pe ei îi intereseaza să le iasă catedrele și dacă se poate și niște ore suplinite că aduc și ele un bănuț în plus.Că doar munca dedicată și pasionată a dascălilor e ultimul lucru care se verifică în școlile românești. Evident excepțiile, foarte minoritare însă se exclud. Așa că să ne relaxăm nervii noștri naționali, zic.

  • parere  marcel   2016-02-05 - 22:59

    TICAOSENIA CELOR PE CARE I-AM ALES CU BUNA CREDINTA NU ARE LIMITE.VOR SA NE DESFINTEZE ACUM CA NATIE SI POPOR.VOR SA NE UITAM ISTORIA SI LIMBA.CUM POT FI ATAT DE NESIMTITI????? MA INTREB MEREU DE CE NU DAM O DATA PENTRU TOTDEAUNA CU EI DE PAMANT.DUPA PAREREA MEA AM FACE BINE SA IESIM DI U.E.,DIN MOCIRLA UNOR TARI LIPSITE DE CEL MAI ELEMENTAR BUN SIMT.STATELE VESTICE SE BAT CU PUMNII IN PIEPT CAT SUNT DE BUNI.DA! TREBUIE SA RECUNOASTEM SUNT BUNI,DAR LA CE? SUNT BUNI LA CREAT UN HOLOCAUST.SUNT BUNI LA INROBIT POPOARE(COLONIILE).SUNT BUNI LA DISTRUGEREA CIVILIZATIILOE(VEZI AMERICA)SI LA ISCAT TOT FELUL DE RAZBOAIE DE PE URMA CARORA SA CASTIGE CAT MAI MULT.SI ACESTE GUNOAIE IMPREUNA CU CONDUCATORI NOSTRII VOR SA NE IA SI DEMNITATEA ,ISTORIA SI LIMBA.JOS CU EI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

O româncă cetățean moldovean, arestată de Rusia pentru spionaj în favoarea României. Ar putea fi o incompetență crasă a SIE, dar rușii de la Sputnik afirmă că românca ar lucra și pentru americani. Comisia Parlamentară ar trebui să se sesize de urgență.

Strategia de Naţională pentru Educaţie: Ministerul Educației vrea să introducă o reţea de educatori care să-i îndoctrineze pe copii și să-i ațâțe împotriva mentalităţilor conservatoare și tradiționale și să-i facă suporteri ai familiilor homosexuale

Dragnea atacat de ultraprogresiștii soroșiști de la Politico.eu. Politico "Liviu Dragnea, durerea de cap "illiberală" care se apropie de Bruxelles"

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Cristina Tarcea, despre falsificarea semnăturii președintelui ÎCCJ de pe protocolul ÎCCJ-Parchetul General-SRI: Dacă Nicolae Popa nu sesizează Parchetul, o voi face eu

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Noul guvern progresist al Spaniei condus de Socialişti şi susținut de noile formațiuni progresiste Podemos şi Ciudadanos vor să scoată osemintele lui Franco din mormânt şi să-i distrugă mormântul

Progresiștii vor tineri drogați și obedienți lor. Canada ultraprogresistului Trudeau e a doua țară din lume care legalizează consumul de marijuana în scop recreațional, la nivel național. Pretxetul: s-o vândă ei în locul infractorilor

Cine este "Baronul pădurilor" din România. Averea lui este de miliarde de euro | FOTO

Donald Trump o critică dur pe Merkel pentru aducerea în Europa a milioane de migranți ilegali: Germanii se ridică împotriva conducerii lor în problema migrației ilegale. Nu vrem să se-ntâmple în America ceea ce s-a întâmplat în Europa

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Germania: Ultimatum pentru Angela Merkel cu privire la migranți. Partenerul de Coaliție Bavarez al lui Merkel nu mai suportă aducerea a milioane de migranți ilegali în Europa şi o acuză pe Merkel că a deschis Cutia Pandorei

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Salariul COLOSAL încasat de Dan Petrescu în CHINA. Abia acum S-A AFLAT

SOLSTITIUL DE VARA 2018: Ce ritualuri se fac în cea mai lungă zi din an

Victor Slav, DECLARAŢIE-ŞOC despre noua relaţie a Biancăi Drăguşanu

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Premieră în familia regală britanică: o căsătorie gay. Vărul reginei care e homosexual va lua de nevastă un bărbat.

Un cunoscut medic din Iași, în stare foarte gravă la spital după ce a încercat să se sinucidă

Subiectele zilei: Acte cu preturi: Cum a păcălit Firea opinia publică n cazul contractului dat cadou lui Becali; Cui aparține limuzina n care s-au lăfăit ierarhii BOR chemați să sfințească o biserică; Interviu. Jocul lui Vladimir Putin n Occident

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie

Un cunoscut medic din Iaşi, în stare foarte gravă la spital după ce a încercat să se sinucidă

PMB, despre protocolul cu FCSB: Motivul pentru care a fost semnat doar cu FCSB este că FCSB este principalul solicitant privind nchirierea Arenei Naționale/ Tolo.ro: n răspunsul către bucureșteni, primarul-general continuă să mintă

S-a legalizat marijuana!

SUA se retrag din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

O moldoveancă este bănuită de spionaj. Femeia face parte din conducerea unui grup rus de energetică

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Protest anunţat astăzi, în faţa Parlamentului, sub sloganul "Ultimatum pentru Dragnea”. Sunt programate proteste şi în alte oraşe

Consiliul legislativ a dat aviz negativ inițiativei legislative a senatorului Zamfir de modificare a Statutului Băncii Naționale

Caru' cu vedete: Fiul lui Tudorel Toader, implicat ntr-un accident rutier; Heather Locklear a incercat să-și omoare mama; XXXTentacion și-a prezis moartea pe Instagram. Mesajul publicat de rapper

Adversar greu pentru FCSB în Europa League. Gigi Becali, departe de banii din Liga Campionilor în acest sezon

Instanța supremă, așteptată să pronunțe miercuri o decizie definitivă în dosarul CET Govora, în care fostul senator Dan Șova este acuzat de trafic de influență

Constanța: A fost reluată căutarea unui marinar căzut în Dunăre de la bordul navei pe care lucra

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

CITATUL ZILEI

E regulă, pe iarbă: Mihaela Buzărnescu a obținut a treia victorie în set decisiv, după ce a făcut instrucție la final cu Timea Babos. Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur, la Mallorca

Utile: 5 moduri prin care animalele ți pot mbunătăți viața; 5 cele mai comune greșeli de evitat cnd ți renovezi apartamentul; Cum ajustezi volumul n Windows 10 mult mai eficient, per aplicație

Bancul zilei: Noroc in dragoste

EXCLUSIV | Torje, pe lista CFR-ului! "Cheia" e la Edi Iordănescu. Își poate lua adio de la datoria de sute de mii de euro pe care o avea de încasat de la Karabukspor

Cuiburi cu cireşe amare şi caise parfumate

Fotbal - CM 2018: Neymar, șicanat din nou de durere la antrenament

Tânără de 18 ani căutată de scafandrii. Fata s-a aruncat de pe podul de la Cernavodă

O poveste ca în Silicon Valley: o companie americană a cumpărat cu câteva "milioane de dolari" un start-up românesc din IT

PNL depune astăzi moțiunea de cenzură "Opriți Guvernul marionetă!" / Orban, pregătit să devină premier

INFP: Cutremur cu magnitudinea 3,7 pe Richter în județul Buzău, în noaptea de marți spre miercuri

4 trucuri naturale să scapi de musculiţele de oţet

Încă un consilier apropiat al lui Donald Trump părăsește Casa Albă

O femeie originară din Republica Moldova, suspectată că spiona în favoarea României, arestată în Rusia

Incendiu puternic la un restaurant din complexul studențesc din Timișoara. FOTO

Mașini Volkswagen produse la Craiova? Americanii de la Ford și Volkswagen anunță o alianță stragică

NATO își va demonstra unitatea în cursul summitului de la Bruxelles (Stoltenberg)

Instanţa supremă ar putea da sentinţa definitivă în dosarul CET Govora, în care este inculpat Dan Şova

CALENDAR AN SCOLAR. Patru vacanţe, la anul, pentru elevi. Structura anului şcolar 2018-2019. Când se întorc la ore

Canada legalizează consumul de cannabis n scopuri recreaționale

Beijingul vrea să joace un 'rol constructiv' în denuclearizarea Phenianului

Salariile oferite acum tehnicienilor mecanici: între 2.500 de lei şi 3.000 de lei "în mână". Te califici dacă ai şcoala profesională

Ce face o femeie cu mâna în chiloți, în metrou, te lasă perplex | VIDEO INTERZIS MINORILOR

Fete de 12 ani, ”testate” de interlopi înainte de a fi trimise la prostituţie

Șoarecilor de sex masculin le cresc ovare în loc de organe sexuale masculine daca le lipsește doar o foarte mică regiune din ADN, regiune care nu conține nici o genă ce produce proteine

Pensiile ar putea fi reduse cu 30%. Decizia se ia în Camera Deputaţilor

Tenis: Andy Murray, eliminat din primul tur la turneul de la Queen's (ATP)

Un celebru actor român, diagnosticat cu aceeaşi boală care a ucis-o pe Ileana Ciuculete

Viorica Dăncilă, invitată în Parlament; tema - programul de lucru al Președinției României la Consiliul UE

Încă un cutremur în județul Buzău. Al treilea în decurs de câteva ore

Protest Nopți Albe pentru Justiție n fața Guvernului

Trump amenință cu impunerea unor noi tarife asupra unor importuri chineze de 200 de miliarde de dolari

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Israelul a lovit 25 de obiective în Fâșia Gaza, ca ripostă la tirurile cu rachetă (armata)

Tabloul ''Gălbenele și ulcior'' de Ștefan Luchian, adjudecat la 130.000 de euro

Dăncilă prezintă astăzi în Parlament stadiul pregătirilor pentru președinția Consiliului UE

nalta Curte: Posibilă sentință de primă instanță n dosarul n care sunt judecați deputatul Mircea Drăghici, fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, și 38 de primari și viceprimari

Prăjitură cu brânză dulce şi cireşe

Politico.eu: Liviu Dragnea, următoarea durere de cap iliberală a Bruxellesului

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul deșeurilor reciclabile. Prejudiciul, estimat la 1,2 milioane de euro

Percheziţii în Giurgiu şi Dâmboviţa. Prejudiciu estimat de 1,2 milioane de euro

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimile de la Birmingham, după ce a făcut instrucție la final cu Timea Babos

ProSport Live powered by Mercedes | CFR Cluj își află adversarul din turul II preliminar al Ligii Campionilor

Avioanele de luptă israeliene au lovit 30 de ținte Hamas după rachete și focuri de mortiere trase din Fșia Gaza

Simona Halep, dezvăluire INTIMĂ. Cine este persoana care i-a schimbat VIAŢA

Şi-a prins fiica de 16 ani în pat cu un băiat! Reacţia mamei a fost extrem de dură

Senatul va vota astăzi, ca for decizional, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară

Fotbal - CM 2018: Hector Cuper (Egipt) - Am avut 10 sau 15 minute foarte rele

Adriana Iliescu, revoltată după aflarea rezultatelor la evaluarea națională. Ce decizie a luat împreună cu fiica ei, Eliza

"M-am trezit din visul cel mai frumos al oricărui copil născut în Oltenia!". Mesajul emoționant transmis de Screciu în ziua în care a plecat de la Craiova

SUA: Unul dintre consilierii apropiați lui Donald Trump, Joe Hagin, părăsește Casa Albă

O doctoriță cunoscută din Iași, n stare foarte gravă la spital după ce a ncercat să se spnzure

Comisia Europeană: Am luat cunoștință de adoptarea Codului de Procedură Penală. Vom analiza modificările

Talibanii au ucis n două ambuscade 30 de soldați ai forțelor de securitate afgane

Fotbal - CM 2018: Blatter a sosit în Rusia pentru a asista la Cupa Mondială

Premierul Viorica Dăncilă va prezenta astăzi în Parlament stadiul pregătirilor pentru preşedinţia Consiliului UE

LIVE BLOG | Tragerea la sorți a preliminariilor Europa League: Viitorul lui Hagi își află adversara din turul 1 la ora 13:00, în timp ce vicecampioana intră în urne la ora 15:00, în turul 2

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

SRI-ul controlat de progresiștii-popperieni și de slugile lor, a instaurat un Regim SECURISTOID în România ultimilor ani. Încă UN PROTOCOL SRI-DNA-ÎCCJ a fost desecretizat. Fostul șef ÎCCJ: Nu am semnat protocolul cu SRI. Tarcea: L-am chemat să clarificăm

Seism în Mexic, la golul marcat împotriva Germaniei. Fanii au fost cei care au cutremurat pământul la propriu generând un cutremur de pământ.

Bărbat din Vâlcea, amendat după ce a bătut un copil și pe mama acestuia într-un parc

Marea Britanie: Explozie 'minoră' la stația de metrou Southgate din Londra, câteva persoane rănite ușor

Liberalii urmează să depună moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

Ministerul pentru Mediul de Afaceri și Camera de Comerț organizează seminarul ''Susținerea aplicată a programului de promovare a exportului''

REZULTATE EVALUARE NATIONALA 2018. Cum se calculează MEDIA DE ADMITERE la liceu. FORMULA DE CALCUL pentru 2018

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 iunie

Tenis: Caroline Garcia și Victoria Azarenka s-au calificat în optimi la Mallorca (WTA)

Banca Mondială a aprobat noul parteneriat de țară cu România

Andy Murray a revenit în competiție după 342 de zile. Nick Kyrgios a fost GENIAL și enervant în stilul caracteristic: australianul a reușit punctul anului, cu nu unul, ci două 'tweeners' și i-a stricat ziua britanicului | VIDEO

Buletinul Procedurilor de Insolvență a publicat primul caz de insolvență a unei persoane fizice

Premierul Viorica Dăncilă va prezenta astăzi n Parlament stadiul pregătirilor pentru președinția Consiliului UE

Fotbal - CM 2018: ''Poloniei i-a lipsit calitatea'', a admis selecționerul Nawalka

Un nou salt pentru indicii ROBOR la 6,9 și 12 luni

Senat: Reexaminarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, respinsă

O îndrăgită actriţă internată la psihiatrie după ce a încercat să se sinucidă

Fiica lui Ion Ţiriac a trecut de BAC. Ce facultate va urma

Dorin Chirtoacă acuză guvernarea de invalidarea rezultatului alegerilor la primăria Chişinăului

Sondaj: Aproape 73 % dintre angajaţii din educaţie vor cheltui în concediu sub 2.000 de lei. 11,6% nu au bani de vacanţă

PNL racolează un fost deputat PSD, actual independent

Angela Merke și Emmanuel Macron vor aprofundarea integrării în cadrul UE,inclusiv prin crearea unui buget în zona euro

Ce secrete ar fi dat Romniei spioana arestată la Moscova. Relația ei cu bancherul lui Putin

Biletul zilei Pariuri1x2.ro: În căutarea celei de-a treia variante câștigătoare a săptămânii


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1461, afisate in 13 pagini.



ieri 18:25 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:39 CITATUL ZILEI