16:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ S-a gripat motorul economiei din România: Este cea mai mare criză din ultimii ani

S-a gripat motorul economiei din România: Este cea mai mare criză din ultimii ani

"Comerţul cu amănuntul dă primele semne de criză, pe fondul efectelor inflaţiei şi al creşterii taxelor. Scăderea puterii de cumpărare şi accentuarea problemelor pe lanţurile de aprovizionare, ca urmare a măsurilor de plafonare la energie, gaze şi alimente de bază, riscă să ducă România spre un al doilea trimestru consecutiv de scădere economică, adică spre recesiune tehnică. Fără măsuri de susţinere a consumului, România riscă să îşi piardă cel mai important motor al creşterii economice", arată sursa citată.

Cea mai mare inflaţie din UE a fost consemnată pentru a doua lună consecutiv în România şi a diluat puternic veniturile oamenilor, iar efectele se văd în scăderea semnificativă a vânzărilor din comerţ, cel mai important motor al economiei, susţine compania de consultanţă.

Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, citate în comunicat, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a scăzut, pe ansamblu, cu 17,2% în luna ianuarie 2024, comparativ cu luna precedentă. Comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun s-a redus cu 22,2%, vânzările de carburanţi au fost mai mici cu 14% iar comerţul cu produse nealimentare s-a diminuat cu 13,9%.

"Este cea mai puternică corecţie din comerţ din ultimii ani, anticipată de temperarea semnificativă a vânzărilor din lunile anterioare. În luna decembrie, considerată vârful de vânzări de peste an (Crăciun, Revelion etc.), comerţul cu amănuntul a scăzut, în serie ajustată, faţă de luna noiembrie 2023, cu 0,2%. Datele din ianuarie vin să confirme tendinţa îngrijorătoare'', subliniază analiza.

Compania de consultanţă atrage atenţia că scăderea semnificativă a retailului este cu atât mai alarmantă cu cât vine în contextul creşterilor de taxe intrate în vigoare la 1 ianuarie 2024.

"Majorarea TVA la produsele alimentare sănătoase, creşterea taxelor pentru produsele cu zahăr, băuturi şi tutun, alături de creşterea taxelor pe afaceri şi prelungirea plafonării adaosului comercial au avut un efect de bumerang. În loc să ducă la creşterea încasărilor, au contribuit la scăderea vânzărilor, fapt care demonstrează, dacă mai era nevoie, că atunci când creşti taxele în perioadă de criză, încasările scad vertiginos, un element de manual de economie'', a explicat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Potrivit consultanţilor, comerţul cu amănuntul şi distribuţia reprezintă, în esenţă, cel mai important contributor la formarea PIB, 21% în 2022, iar veniturile din acest sector reprezintă circa 40% din totalul veniturilor din economie.

În ultimii 15 ani, sectorul de retail şi distribuţie a plătit taxe şi impozite de 448 miliarde de lei, din care jumătate TVA şi 36% contribuţii pentru muncă. Aproximativ 12% - 13% din toate taxele şi impozitele încasate la bugetul public provin din acest sector, cea mai mare contribuţie la nivel naţional.

"De aceea, tendinţa negativă remarcată de datele statistici este extrem de importantă. Pentru că arată că economia trece printr-o perioadă de criză, lovită de cea mai perfidă boală - inflaţia, pentru care pare că nu avem un tratament eficient'', a subliniat Negrescu.

Datele privind evoluţia inflaţiei, anunţate de Institutul de Statistică, vin să confirme că plafonările decise de Guvern la energie, gaze şi alimente de bază nu funcţionează, dovadă că avem, pentru a doua lună la rând, cele mai ample creşteri de preţuri din UE, fapt confirmat de datele Eurostat, menţionează Frames.

"Inflaţia din România este la un nivel dublu faţă de ţările din Vest. În Polonia, o ţară cu care ne place să ne comparăm, inflaţia este de numai 4%, faţă de 7% la noi. Ce au făcut ei şi n-am făcut noi de au o inflaţie mai mică? În primul rând au redus la zero TVA la produsele alimentare şi nu au impus acele praguri de preţuri uriaşe la energie şi gaze. La noi, toate măsurile luate în ultima vreme n-au făcut altceva decât să pună gaz pe focul inflaţiei - România are, de exemplu, cel mai mare preţ la energie din UE pentru companii'', afirmă analiştii.

Datele statistice indică faptul că mediul privat a încercat să îşi reducă la minim costurile, pentru a ţine în frâu creşterile de preţuri.

Potrivit analizei Frames, marja brută (adaos) a primilor 10 jucători din retailul autohton a scăzut semnificativ în ultimii ani, de la 18% în urmă cu 10 ani la 11% în 2022, ultimul an pentru care există datele financiare finale la Ministerul Finanţelor.

"2023 a adus o scădere şi mai amplă a marjelor retailerilor, conştienţi că scumpirile sunt ca un elastic. Dacă trag prea mult de preţuri, elasticul se rupe, adică rămân cu marfa nevândută. În esenţă, optimizarea costurilor operaţionale şi miza pe promoţii au trecut în prim-plan, pe fondul scăderii puternice a puterii de cumpărare a clienţilor'', se arată în cercetarea menţionată.

Conform statisticilor, la o cifră de afaceri de 83 de miliarde de lei în 2022, primii 10 retaileri din România au înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei. 74 de miliarde de lei au fost cheltuieli cu mărfurile, iar 5,87 miliarde lei au reprezentat salariile celor aproape 80.000 de angajaţi (primii 10 retaileri).

"Limitarea adaosului la produsele alimentare de bază a fost doar un artificiu de imagine. În realitate, mulţi dintre retaileri, mai ales din sectorul comerţului modern, deja practicau un adaos sub nivelul celui stabilit de autorităţi. De aici şi efectele aproape inexistente ale aceste măsuri. Ieftinirile consemnate de INS în perioada plafonărilor au fost în marea lor majoritate conjuncturale, generate de sezonalitate şi de dinamica logisticii'', a declarat Negrescu.

Consultanţii consideră, în context, că dinamica îngrijorătoare a retailului românesc are legătură în primul rând cu scăderea accelerată a veniturilor populaţiei, afectate semnificativ de inflaţie.Chiar dacă, faţă de media europeană, salariul minim în România a crescut în ultimii 5 ani de două ori mai accelerat (65% în Romania, vs 35% în UE), el reprezintă acum doar 54% din salariul minim din UE (vs 45% în urmă cu 5 ani). În România, salariul minim este de aproximativ 663 euro brut faţă de media UE de 1218 euro, explică aceştia.

Frames citează din nou datele de la Institutul Naţional de Statistică care confirmă o accentuare a tendinţei negative să scădere a puterii de cumpărare. În luna ianuarie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 7976 lei, cu 325 lei (-3,9%) mai mic decât în luna decembrie 2023. La net, salariul mediu a scăzut cu 220 lei (-4,3%), la 4859 lei.

"Deci, problema vine din dimensiunea salariilor, nu din preţul produselor sau adaosul practicat. Dovadă că, potrivit datelor Eurostat, preţul mediul al produselor de consum din România reprezintă 59% din media UE'', arată analiza Frames.

În aceste condiţii, compania susţine că statisticile oficiale vin să contureze tabloul unei crize economice semnificative spre care se îndreaptă România.

"După un prim trimestru de scădere economică (T4 2023), dacă şi în primele trei luni din 2024 vom avea scădere economică (T1 2024), acest lucru se traduce, în esenţă, prin noţiunea de recesiune tehnică. Economia românească funcţionează, în prezent, cu frâna de mână trasă. Creşterile de taxe, e-factura şi inflaţia au accentuat şi mai mult problemele de pe lanţurile economice, iar perspectivele sunt tot mai incerte'', precizează analiştii.

Totodată, ei avertizează că, şi dacă România va evita recesiunea, dinamica economică are şi va avea de suferit, asta mai cu seamă că perspectivele lui 2025 indică noi creşteri de taxe.

"Se vorbeşte de creşterea TVA de la 19 la 21%, despre creşterea cotei de impozit pe venituri de la 10 la 16%, despre majorarea taxelor locale. Toate acestea vor readuce inflaţia în prim-plan, iar eforturile BNR de stăvilire a creşterii preţurilor, ce se vor vedea în S2 2024, vor deveni inutile. O creştere a TVA în 2025, de exemplu, va pune şi mai multă presiune pe consum. În loc de creşteri de taxe, ar trebui să susţinem retailul, să reducem taxele pe muncă şi să stimulăm consumul, asta dincolo de absorbţia banilor europeni. Dacă retailul va continua evoluţia negativă, pe fondul ideilor năstruşnice ale autorităţilor (plafonări, compensări şi alte măsuri de ordin fiscal), efectele s-ar putea să fie pe măsură. Un simplu calcul arată, de exemplu, că având în vedere numărul de angajaţi, retailul generează contribuţii pentru plata a 15% din pensiile actuale (aproximativ 750.000 pensionari)'', a mai spus Negrescu.

Analiza Frames a fost realizată pe baza unui studiu de business realizat de compania de consultanţă dedicat companiilor cu cod CAEN 4711 - Comerţ cu amănuntul în magazine care au, în afară de principalele lor vânzări de produse alimentare, băuturi sau tutun, alte câteva tipuri de mărfuri, cum ar fi îmbrăcăminte, mobilă, articole electrocasnice, articole de fierărie, cosmetice etc.

Datele prelucrate fac referire exclusivă la firmele care au acest cod principal de activitate şi sunt obţinute de la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor pe baza informaţiilor publice declarate de companii şi a estimărilor Frames. Analiza include şi date oficiale INS, CNP şi Eurostat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ MAI: Aproximativ 24.000 de angajați ai ministerului vor asigura ordinea de Florii

_ UE impune noi reguli de circulație: Când vor intra în vigoare în România

_ Inventatorul Erno Rubik a crezut că cubul său este atât de dificil încât nimeni nu l-ar cumpăra: acum a vândut 500 m

_ Fiica legendei de cricket mort îi aduce un omagiu emoționant tatălui ei în ziua nunții

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Guvernatorul Tennessee semnează un proiect de lege care permite profesorilor și personalului să poarte arme pe terenurile școlii

_ Un bărbat în vârstă de 40 de ani moare în urma unui „incident” cu parașuta la zona industrială County Durham

_ Părțuitorul de la senzația Netflix Baby Reindeer mi-a hărțuit familia timp de cinci ani... chiar a amenințat că-mi va ucide soțul parlamentar

_ Mi-a fost rău să descopăr că am fost transformată într-o victimă a pornografiei deepfake - creată de AI dintr-o singură fotografie, scrie CATHY NEWMAN, radiodifuzorul de la Channel 4.

_ Alertă cu privire la teoreticienii conspirației de la Facebook care sperie femeile să renunțe la medicamentele care salvează vieți pentru osteoporoză - așa cum experții avertizează că pacienții riscă moartea dacă încetează să ia tratament

_ Organizația caritabilă de modă de mare profil a lui Naomi Campbell este închisă – la jumătatea anchetei organizației de caritate cu privire la afirmațiile privind gestionarea proastă financiară

_ VIDEO | Modele legendare Dacia au fost reînviate: O mașină de Miliție și una de Securitate printre modelele expuse într-un mic muzeu

_ Video | Marcel Ciolacu e 'Made in Romania' - Premierul, replică savuroasă după afirmația nefericită cu moldovenii

_ Irakul, lege dură anti-LGBT: ani grei de închisoare chiar și pentru orice bărbat îmbrăcat într-o manieră efeminată

_ George Simion strânge la Bucureşti conservatorii europeni. Ce plan are AUR pentru Europa

_ Cel mai bun oraș din lume nu poate avea încă patru ani de cel mai rău primar vreodată, scrie magnatul imobiliar NICK CANDY

_ SOFT ON CRIME: Guvernatorul Arizona, Katie Hobbs, respinge proiectul de lege pentru a crește pedepsele pentru infractori recidiviți de furt organizat

_ Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuv�ntată

_ Care oraș are cei mai mulți miliardari în 2024?

_ Operațiune de salvare contra-cronometru în largul insulei grecești Samos. O ambarcațiune cu migranți s-a scufundat

_ Poliția anti-revoltă îndepărtează agitatorii Hamas de la Universitatea Indiana (VIDEO)

_ „Pub încă mai servea clienții în timp ce mama zăcea cu un craniu fracturat din cauza căderii prin ușa unei pivnițe”: fiica cere reguli mai stricte după ce proprietarii au cruțat închisoarea după moartea străbunicii

_ Joe Biden glumește despre acuzarea principalului său oponent politic, Donald Trump, la cina corespondenților de la Casa Albă (VIDEO)

_ Se spală sau nu în Săptămâna Mare? În ce zile e păcat să faci curățenie

_ KATIE HIND: Am privit îngrozit cum grupul de încarcat a lui Charlotte Church a aruncat-o într-un club de noapte când avea doar 18 ani. Nu sunt surprins că a ars prin averea ei de 25 de milioane de lire sterline.

_ Scandal în Finlanda! Deputat de extremă dreapta, suspectat că a tras cu arma în faţa unui club de noapte din Helskinki

_ ILARIO: Guvernatorul Michigan, Gretchen Whitmer, huiduit de o mulțime record la draftul NFL din Detroit (VIDEO)

_ Franța o acuză pe fosta soție a unui înalt oficial al grupului SI de crime împotriva umanității

_ Weekend de angajamente FBI: Grupul Patriot Front marchează �n centrul orașului Charleston, Virginia de Vest � Elon Musk c�ntărește

_ CRINGE: Colin Jost de la SNL transformă cina corespondenților de la Casa Albă �ntr-un miting al lui Biden, slobește pentru presupusa lui �decență� (VIDEO)

_ Sorin Grindeanu vorbește despre un proiect uriaș la depunerea candidaturii Gabrielei Firea: Ce se va întâmpla cu Centura Capitalei / Video

_ Sunt soția unui milionar... când am rămas însărcinată l-am pus pe soțul meu să-mi cumpere cadouri în fiecare zi ca să nu ne strice căsnicia

_ VIAȚA MEA ÎN ALIMENTE: Autorul ANTHONY HOROWITZ despre dragostea brânzei pe pâine prăjită și de ce Nestlé nu ar fi trebuit să scape niciodată de folia de argint a lui KitKat

_ VEZI: Joe Biden are o bătălie cu m�ncarea lui la cina corespondenților de la Casa Albă

_ VIDEO | Cazul 'George Floyd' care a zguduit lumea se repetă - Un afroamerican a murit sub genunchiul unui polițist: 'Nu pot să respir'

_ Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

_ Administraţia Biden amână planul de a interzice ţigările mentolate

_ Burkina Faso respinge raportul Human Rights Watch despre masacrul satului ca fiind „fără temei”

_ Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

_ Faceți cunoștință cu Lordul Nerușinat! Strigăt SNP, când fostul lider Ian Blackford le cere conservatorilor și laburistului să-i dea un loc în Camera Lorzilor

_ VIDEO| Polițiștii au oprit un șofer cu un Ferrari, dar au avut o mare surpriză când au văzut cine era la volan

_ În timp ce Prințul William și Kate se pregătesc să sărbătorească aniversarea nunții, ne uităm înapoi la unele dintre cele mai dulci momente pe care le-au împărtășit împreună de-a lungul anilor...

_ Oficial – Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei: nereguli multiple găsite la dosar (document)

_ Messi mai înscrie două, când Miami câștigă cu 4-1 la New England

_ Cum regina Maria a Danemarcei este „sora mai mare” a stilului propriei noastre Kate Middleton. Și de ce este cu un pas înainte - nu doar când vine vorba de modă...

_ Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

_ Trupele ruse forțează puternic linia frontului: forţele de apărare ucrainene lovite de 59 de atacuri

_ Sabina Martiș și Alex Oroian, înfrânți în turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris

_ Colegiul din New Jersey anulează �Ziua �Adu-ți copilul la muncă� Drag Queen la oră după pl�ngerile personalului

_ Sezon estival început cu stângul: primul om mort la Mamaia, înecat în mare

_ Elon Musk face o vizită surpriză la Beijing, în timp ce Tesla caută o lansare completă cu conducerea autonomă

_ Viața după industria porno: vedetele premiate de film pentru adulți care s-au reinventat - deci, cum trăiești o viață normală după ce ai făcut milioane din filme cu rating X?

_ Plante halucionogene au fost descoperite sub un vechi teren de joc al mayaşilor

_ Rodriguez câștigă Turul Romandiei în timp ce Godon trece în faza finală

_ Carlos Rodriguez, ciclistul spaniol, triumfă în Turul Romandiei, obținând cea mai importantă victorie a carierei

_ Proprietarii de case din California: nu mai sunt asigurați în timpul pericolului de incendiu

_ Alertă în Statele Unite! Pesticid periculos ascuns printre condimentele venite din India

_ Comandantul armatei ucrainene recunoaște înfrângerea de etapă: Situaţia pe front s-a deteriorat, Rusia a obţinut succese tactice

_ Îți poți spune cine sunt ei? Artistul își imaginează digital cum ar arăta celebritățile ca gen opus

_ Soția lui Kyle Walker, Annie Kilner, „îl avertizează pe fosta sa Lauryn Goodman să nu participe la Euro, pe fondul temerilor că participarea ei ar putea distruge șansa Angliei de a câștiga turneul”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182 Pag.183
Pag.184 Pag.185 Pag.186 Pag.187 Pag.188 Pag.189 Pag.190 Pag.191
Pag.192 Pag.193 Pag.194 Pag.195 Pag.196 Pag.197 Pag.198 Pag.199
Pag.200 Pag.201 Pag.202 Pag.203 Pag.204 Pag.205 Pag.206 Pag.207
Pag.208 Pag.209 Pag.210 Pag.211 Pag.212 Pag.213 Pag.214 Pag.215
Pag.216 Pag.217 Pag.218 Pag.219 Pag.220 Pag.221 Pag.222 Pag.223
Pag.224 Pag.225 Pag.226 Pag.227 Pag.228 Pag.229 Pag.230 Pag.231
Pag.232 Pag.233 Pag.234 Pag.235 Pag.236 Pag.237

Nr. de articole la aceasta sectiune: 14192, afisate in 237 pagini.



ieri 11:18 _ Căldură albă