00:14
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au crescut cu peste 7000 de euro într-o singură lună

Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au crescut cu peste 7000 de euro într-o singură lună

Primul trimestru din 2024 se încheie cu o creştere de peste patru procente în martie faţă de martie 2023 datorită a trei zone cu evoluţie de două cifre – Olteniţei-Brâncoveanu, Moşilor-Ştefan cel Mare şi Drumul Taberei, notează Ziarul Financiar.

Media preţurilor în martie 2024 a ajuns la 107.500 euro, în creştere cu 0,6% sau 700 euro faţă de februarie 2024 şi cu 4,1% sau 4.300 euro faţă de martie 2023, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.

Începând cu luna ianuarie 2024 ZF Index Imobiliar vine cu 13 zone în loc de 20, concentrându-se pe cartierele cu mai multe anunţuri, astfel încât acurateţea informa­ţiilor să fie cât mai mare. Din acest motiv au fost eliminate zone precum 1 Mai, 13 Sep­tem­brie şi Vitan Mall, iar Brâncoveanu acum este calculat ca parte din Olteniţei, Mihai Bravu din Iancului, Ştefan cel Mare din Moşilor, iar Victoriei alături de Unirii, ca parte a zonei centrale a Capitalei. În plus, sunt luate în calcul acum aparta­mentele construite între 1978 şi 1990, nu doar între 1980 şi 1990.

Din cele 13 zone, trei au scăzut faţă de februarie, iar patru au înregistrat aprecieri. Faţă de martie 2023 patru au scăzut, iar opt au crescut. An la an zona Drumul Taberei a crescut cel mai mult, cu peste 18%, iar Crângaşi a pierdut 7,8 procente.

„Piaţa rezidenţială a înregistrat o creş­tere în primul trimestru din 2024, cu mai multe tranzacţii nu doar comparativ cu anul anterior cât şi faţă de 2022, anul de referinţă pentru vânzările de locuinţe din România. Gradul de absorbţie al proiec­telor nou fina­li­zate este mai ridicat şi inclusiv vânzătorii de locuinţe din piaţa secundară îşi găsesc cumpărători mai facil. Implicit, preţurile înregistrează o creştere mai accentuată, într-un context în care, majorările salariale depăşesc net, în continuare, creşterile de preţuri din piaţa rezidenţială, existând toate premisele pentru o evoluţie mai semni­ficativă a preţurilor în acest an“, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romaânia.

Anul 2024 aduce o nouă modificare în piaţa imobiliară locală - TVA-ul pentru locuinţele de până în 120.000 de euro a crescut de la 5 la 9%, motiv pentru care piaţa de nou a explodat pe final de 2023. Modificarea vine după ce din ianuarie 2023 pragul TVA-ului de 5% era redus de la 140.000 la 120.000 de euro. Dincolo de autorizări în Bucureşti, în 2023 orice locuinţă nouă vândută la un preţ de peste 120.000 de euro va plăti un TVA de 19%, faţă de un prag de 140.000 de euro în 2022.

Potrivit datelor ANCPI, în ultima lună din 2023 numărul de locuinţe individuale tran­zacţionate a urcat cu 23% faţă de peri­oa­da similară din 2022 la 7.354 de unităţi, mai bine de dublu faţă de iunie, spre compa­raţie, fiind unul dintre cele mai mari volume atinse vreodată. Acestea reprezintă aparta­men­te şi case. O creştere puternică s-a înregistrat şi la nivel naţional, de peste 15 procente, la 17.120 de locuinţe individuale.

De partea cealaltă, în 2023, din 12 luni, 10 au înregistrat scăderi în Capitală, iar per total, creşterea puternică din decembrie a limitat declinul la 13% anul trecut, la puţin sub 56.200 de locuinţe individuale. La nivel naţional scăderea în 2023 a fost de 10% la 158.448 de unităţi, numărul lunilor pe minus fiind de opt.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

_ Nottingham Forest 0-2 Man City - Premier League RECUPERAȚI: Erling Haaland și Josko Gvardiol înscriu pentru a-și pecheia toate cele trei puncte

_ Viața după industria porno: vedetele premiate de film pentru adulți care s-au reinventat - deci, cum trăiești o viață normală după ce ai făcut milioane din filme cu rating X?

_ Elon Musk face o vizită surpriză la Beijing, în timp ce Tesla caută o lansare completă cu conducerea autonomă

_ Ungaria lui Viktor Orban preia șefia UE și deja contestă un mare proiect al Bruxelles-ului

_ Atac rusesc cu rachetă în Odesa: mai multe persoane ucise după ce o rachetă a lovit o instituţie de învăţământ - VIDEO

_ USR: PSD şi PNL au votat împotriva implementării reţetei electronice

_ „Singurul activ sigur” – Consumatorii chinezi depășesc India în frenezia cumpărăturilor de aur

_ Proiecțiile privind veniturile fiscale din California slăbesc pe măsură ce se apropie termenul limită pentru revizuirea bugetului Newsom

_ Infotrafic: autorităţile sunt în alertă deoarece şoselele s-ar putea aglomera înainte de minivacanţă

_ Complicația care te trimite de urgență la spital

_ Partidul de guvernământ din Georgia organizează un miting în masă pentru a contracara protestele antiguvernamentale

_ Un vulcan din Indonezia a început să erupă. Locuitorii din zonă au fost evacuaţi

_ ANI: Doi primari şi consilieri locali, în incompatibilitate sau conflict de interese

_ Premiera noului serial docu-reality 'Vânătorii de Comori: România' va avea loc pe History Channel în 14 mai / VIDEO

_ Ion Cristoiu: Cel care i-ar putea lua partidul lui Marcel Ciolacu este Mircea Geoană, nu Gabriela Firea

_ Regulă nouă pentru cei care intenționează să zboare cu avionul: Ce nu mai au voie să facă pasagerii - Riscă să nu fie primiți în aeronavă

_ OMV Petrom raportează pentru T1/2024 un profit net de 1,4 mld. lei şi afaceri de 8,5 mld. lei

_ Nu vrea să se îmbrace singur. Regele Charles i-a lăsat fără cuvinte pe cei aproapiați cu cererile sale ciudate

_ Acțiunile L'Occitane au crescut în Hong Kong după oferta de privatizare

_ Avertizări meteo: averse în sud-estul ţării, vânt puternic în sud-vest

_ Sondaj INSCOP| Firea și Piedone se anihilează reciproc: Nicușor Dan pare scăpat în câștigător

_ Federația Turcă de Fotbal investighează acuzațiile de trucare a unui meci din liga a treia: partida Ankaraspor - Nazilli Belediyespor a ridicat mari suspiciuni

_ După ce planul pentru Rwanda a devenit lege, Marea Britanie lansează o operațiune majoră de reținere a solicitanților de azil care vor fi deportați �n centrele pentru migranți din Africa Centrală

_ Coerența inimii, creierul şi respiraţia: un concept medical care atrage tot mai mult interesul specialiștilor / Ce beneficii extraordianre aduce

_ Ce, fără Bitcoin? Cum „sute de miliarde” sunt spălate cu numerar în avioane

_ Celtics pe un prag după ce a stins Heat

_ Arhiepiscopul care cere pace între oameni, în pastorala de Înviere: 'De aceea se nasc și regretabilele războaie lăuntrice și exterioare'

_ Alertă în spațiul aerian al României: avioanele Typfoon au interceptat un aparat de zbor al Iranului

_ Kobe, fiul de 15 luni al boxerului și fostului star de MMA, Ngannou, a murit

_ Prea multe vehicule, reacții lente și fuziune nesăbuită: noul model matematic explică modul în care se mișcă traficul și bacteriile

_ China și SUA: Ce contează, care este trecut cu vederea

_ Polițiștii francezi scot protestatarii pro-palestinieni din corturile lor și își demontează tabăra în funcțiune care durează „câteva minute” la Universitatea Sorbona din Paris

_ Firma de avocatură încearcă să părăsească „Cel mai rău primar” al Americii, Tiffany Henyard’s Defense

_ Cocoa Crash se desfășoară pe măsură ce „lichiditatea se evaporă”

_ Clotilde Armand a anunţat că a cerut verificări la departamentul de Urbanism al primăriei în contextul celor două incendii

_ Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Parola 12345 a fost interzisă. Măsura are ca scop protejarea consumatorilor de hackeri

_ BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei în primul trimestru din 2024

_ Burduja, întrebat dacă e „candidat de sacrificiu”: Nu, sunt un candidat care vrea binele Capitalei

_ Muntele Ruang din Indonezia erupe din nou, aruncând cenușă și piperând satele cu moloz

_ Noutăţile lunii mai pe Disney+ / VIDEO

_ „Evadarea norocoasă” a familiei după ce mașina a trecut prin balustrade și în grădina din spate în timp ce copiii se jucau

_ Regele Charles revine la îndatoririle publice pentru prima dată de la diagnosticarea cancerului

_ Un preot creat de AI, „desfiinţat” pentru că a dat răspunsuri greşite

_ Meciul dintre Mike Tyson şi Jake Paul va fi fi considerat profesionist

_ Angajaţii de la Registrul Comerţului au intrat în protest spontan pentru a doua zi consecutiv

_ ChatGPT Plus dobândeşte memorie

_ Acum, oficialii greșiți de la Ministerul de Interne recunosc că nu găsesc MII de migranți care urmează să fie deportați în Rwanda în urma represiunii lui Rishi Sunak

_ Iubita lui Declan Rice, Lauren Fryer, șterge toate pozele ei după o agresiune crudă din cauza aspectului ei - deoarece este susținută de starul Love Island

_ Zack Norman a murit la 83 de ani: Starul Romancing The Stone care a jucat rolul unui contrabandist iubitor de crocodili într-un film emblematic din 1984, a murit din cauze naturale

_ O premieră în ultimii 30 de ani, dar și o mare dilemă! Cum vrea Republica Moldova să răstoarne regimul marionetă de la Tiraspol al Rusiei

_ Ion Cristoiu: Cum poate deveni România imună la diversiunile ruseşti

_ ANM a emis avertizare Cod Galben de ploi și vreme rea, chiar înaintea minivacanței: pe litoral este cel mai rău

_ Vreme schimbătoare în luna mai cu temperaturi plăcute şi cu precipitaţii

_ Situația din Orientul Mijlociu influențează major piețele: prețurile petrolului au fluctuații, în funcție de negocieri

_ Annie Kilner este văzută pentru prima dată de când și-a întâmpinat al patrulea fiu cu soțul Kyle Walker - după ce Lauryn Goodman a distribuit o postare stangacioasă.

_ VIDEO| Ședință crucială la Guvern: se construiește un nou proiect de infrastructură extrem de important în România

_ Majoritatea masivă de 78 la sută a americanilor consideră că companiile de social media au prea multă putere politică

_ Fostul angajat al lui Bill Clinton, George Stephanopoulos, �ncearcă să-l picteze pe Trump drept anormal, pe baza a ceea ce �i fac democrații (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1004, afisate in 17 pagini.