15:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Burduja bate cu pumnul în masă privind schimbarea lui Cîrstoiu: Să revenim cu picioarele pe pământ!

Burduja bate cu pumnul în masă privind schimbarea lui Cîrstoiu: Să revenim cu picioarele pe pământ!

„Să revenim cu picioarele pe pământ. Ca preşedintele al PNL Bucureşti, constat că de săptămâni întregi discutăm şi disecăm zvonurile şi scenariile pe care le aruncă unii şi alţii despre cursa pentru fotoliul de Primar General. Doar că nu este despre un scaun aici, ci despre viitorul Bucureştiului şi al României. Cu asta nu avem dreptul să ne jucăm. Iar cu fiecare zi care trece, şansele ca Bucureştiul să se schimbe în bine scad. Iar cel şi cei care au blocat principalul motor economic al României în aceşti ani exultă. Pe actualul ocupant al fotoliului nu îl întreabă nimeni nimic, iar anunţurile sale triumfaliste curg pe bandă rulantă, doar că totul e la timpul viitor: vom face, vom lansa, vom proiecta. Ei vor, dar noi nu mai vrem încă patru ani pierduţi. Ei sunt cei care ne-au furat prezentul şi acum vor să ne fure şi viitorul”, a scris Sebastian Burduja, joi pe Facebook.

„Acela este adversarul. Partidul Naţional Liberal a modernizat România în ultimul secol şi jumătate pentru că s-a ridicat deasupra vremurilor şi nu şi-a încălcat principiile. Ca preşedinte al PNL Bucureşti, voi susţine întotdeauna calea dreaptă, de la care nu avem voie să ne abatem. Principiile şi valorile autentice liberale sunt mai importante decât orice ambiţii personale. Astăzi, mai mult ca oricând, integritatea, profesionalismul şi adevărul trebuie să fie bazele deciziilor noastre. Acestea sunt aşteptările românilor, acesta este blazonul Partidului Naţional Liberal. Acesta este crezul meu. Şi nu este despre o funcţie sau alta, toate sunt oricum trecătoare. Ce contează şi rămâne cu adevărat este ceea ce lăsăm, fiecare dintre noi, în urma noastră. Să luăm aminte: Negociem orice, dar nu negociem principii (Corneliu Coposu)”, a mai precizat Burduja.AdChoices

Gabriela Firea a anunţat că situaţia candidatului susţinut de coaliţie la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, va fi discutată într-o întâlnire a liderilor PSD şi PNL coaliţiei, la finalul acestei săptămâni sau sau luni dimineaţa. Totodată, chestionat despre o eventuală retragere a candidaturii lui Cîrstoiu ori despre organizarea unei conferinţe de presă în care doctorul să răspundă acuzaţiilor care i se aduc, liderul PSD Bucureşti a precizat că tema urmează să fie discutată la şedinţa coaliţiei.

Premierul şi liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, întrebat dacă ia în calcul retragerea candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu de la Primăria Capitalei, că nu a avut o astfel de discuţie cu preşedintele PNL Nicolae Ciucă şi nici cu Cîrstoiu, sau vreo discuţie de a veni cu alt candidat. Acesta a mai spus că primul pas ar fi ca medicul Cîrstoiu să organizeze o conferinţă de presă în care să răspundă acuzaţiilor care i se aduc. „Domnul Cîrstoiu nu este trimis în judecată. Nimeni nu a trimis un organ de cercetare penală, ceva în ceea ce îl priveşte pe domnul Cîrstoiu”, a mai punctat Ciolacu.

Candidatul susţinut de PSD şi PNL pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a afirmat, miercuri seară, că nu este în incompatibilitate şi a adăugat că simte în continuare susţinerea celor doi lideri ai coaliţiei, Marcel Ciolacu (PSD) şi Nicolae Ciucă (PNL).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Melissa McCarthy reacționează la scuzele groaznice ale lui Barbra Streisand pentru ACEL comentariu Ozempic în timp ce ajunge pe covorul roșu în rochii plutitoare la premiera Unfrosted din LA

_ Starbucks indică un consum mai slab pe măsură ce profitul scade

_ Riști să iei amendă chiar dacă ai plătit parcarea în București! Un sistem folosit de milioane de bucureșteni, dinamitat într-o zi de o mână de funcționari

_ Rabobank: Evaluarea îngrozitoare a lui Biden cu privire la modul său de gestionare a economiei este remarcabilă

_ Dovezi solide: geologia Angola dezvăluie diviziunea preistorică între America de Sud și Africa

_ Mări agitate sau navigare lină? Industria croazierelor este în plină expansiune, în ciuda preocupărilor de mediu

_ VIDEO | Planul prin care Bucureștiul putea ajunge o metropolă de top în Europa: Vecinii noștri au reușit să îl pună în aplicare

_ Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Rareș Bogdan dezvăluie cifrele care ar putea reseta lupta politică din 2024

_ Doliu în lumea cinematografiei și a literaturii: A murit un om cu o poveste de viață incredibilă

_ Dan Barna dezvăluie o discuţie tete a tete cu Preşedintele Klaus Iohannis: „Mi-a explicat într-o discuţie de 45 de minute cât de important este să păstrăm pensiile speciale”

_ În Uniunea Europeană se pregătește 'Operațiunea deconectarea': va produce schimbări majore în Europa

_ Legătura între nutriţie şi fertilitate (specalist în gastroenterologie) - Dietele recomandate

_ Cele mai calde temperaturi din Bangladesh din aprilie

_ Halfpenny, fundașul lateral al Lions, va face mult așteptatul debut în Super Rugby

_ Asistentul medical, care a agresat 2 minore internate la psihiatrie, a fost arestat preventiv

_ Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

_ Cel mai mare obiectiv industrial din România a primit acord de Mediu. Investiția se ridică la 1,4 miliarde de euro

_ Ce pensie va avea Klaus Iohannis: Suma este una astronomică pentru majoritatea pensionarilor din țara noastră

_ UN peacekeepers end operations in DR Congo's South Kivu region

_ RUPTĂ: Soția unui terorist cunoscut este fotografiată protest�nd la campusul Universității Columbia

_ Se anunță surprize mari! AUR acuză diverși 'infiltrați' în partid: 'S-au detonat în ultimele zile'

_ VIDEO – Oameni striviți de o autostradă, în China: cel puțin 19 morți / 500 de salvatori intervin la fața locului

_ Primele vești din partea medicilor care l-au operat pe Florin Piersic, după ce marele actor a ajuns de urgență la spital

_ FOTO | Ucraina demolează orice urmă de prietenie cu Rusia: Primăria din Kiev a luat o decizie radicală

_ BREAKING - Migranții au înjunghiat polițiștii de frontieră din România: s-au tras 13 focuri de armă pentru a-i opri

_ uriştii vor avea acces liber şi neîngrădit în păduri. Accesul liber în păduri, amendament USR, adoptat în Codul Silvic la Senat

_ Bătălia nucleară trece la alt nivel: Statele Unite lovesc Rusia într-o industrie de importanță strategică

_ SUA să reclasifice marijuana drept drog cu risc scăzut într-o schimbare istorică

_ VIDEO| Anunț șoc, în miez de noapte: Candidatul AUR la o primărie importantă se retrage și lansează acuzații grave

_ Atacantul Hakim Abdallah (Dinamo), suspendat şase meciuri de Comisia de Disciplină a FRF

_ 1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

_ Gențile Birkin în valoare de până la 100.000 de dolari devin ținta numărul unu pentru hoți din LA

_ Banca Centrală a Coreei de Sud spune că ar putea cumpăra aur pe termen mediu și lung

_ Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la meci"

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

_ Dezvoltare mare: Tehnologia fractale descoperă sistemul nervos central al st�ngii � finanțare ONG

_ Volkswagen înregistrează o scădere de 20% a profitului în primul trimestru din cauza vânzărilor mai slabe la mărcile premium

_ Mixul de finanțare al Trezoreriei SUA va fi esențial pentru următoarele mișcări ale Fed

_ Festivalul Retro Nostalgia Music animă Predealul între 1 și 5 Mai lângă pârtia Clăbucet

_ În Gaza există mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest (ONU)

_ Omul ce a condus succesul Red Bull în F1 pleacă de la echipă. Adrian Newey va părăsi Red Bull la începutul lui 2025

_ Ahead Of The Fed - Va străluci „Inner Dovishness” a lui Powell?

_ Un gigant din Turcia, care construiește un proiect vital în România, intră în joc pentru a construi 'orașul viitorului'

_ Constructor, 60 de ani, s-a sinucis după ce și-a tăiat mâna și a lăsat-o în vasul de spălat din chiuveta din bucătărie, se aude anchete.

_ Carlo Ancelotti se declară mulțumit de rezultatul meciului Bayern-Real: A fost un rezultat bun

_ VIDEO Un prim acord între o prestigioasă universitate americană şi mişcarea studenţească pro-palestiniană

_ Şase medalii, printre care una de aur, pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică

_ Health Canada a cerut lui Pfizer dimensiunea fragmentelor de ADN din fotografiile cu COVID, legată de „probabilitatea” de „integrare” genomică

_ Maté: Ce au produs 10 ani de amestec al SUA în Ucraina (alertă spoiler: nu democrație)

_ Rafael Nadal s-a oprit în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

_ Această plantă este o adevărată mină de aur pentru agricultorii români / Le aduce 30.000 de euro pe hectar

_ Nadal, învins la Madrid de Lehecka

_ VIDEO - Este oficial! Vom avea un nou vas Titanic: 'Să înceapă călătoria'

_ Harry Kane l-a egalat pe Kylian Mbappe în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor

_ Senatul adoptă interdicția importurilor de uraniu din Rusia, riscând „ravagii” pieței și creșterea prețurilor

_ Faceți cunoștință cu criminalul de o viață care a ucis patru polițiști în Carolina de Nord

_ Discurs ISTORIC Declara ACEASTA “Conspiratie” REALITATE | Dincolo de titluri

_ Marea Britanie trimite primul solicitant de azil în Rwanda în cadrul schemei de deportare voluntară


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2211, afisate in 37 pagini.